În numărul celor 260 de bucovineni, arestaţi în ziua de 1 aprilie 1941, au intrat şi fraţii Lazăr şi Toader Alerguş din Cupca. Primul s-a născut în 1922, al doilea – în 1919. Ambii erau ţărani cu studii medii. Lazăr a fost interogat de către zbirii regimului totalitar timp de 21 de luni, iar Toader a suferit chinurile cercetărilor bolşevice 20 de luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îi condamnă pe amândoi la câte 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”. Martirii au dorit să trăiască în libertate, în Patria strămoşilor lor.
Tot în aceeaşi zi îndoliată a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici şi românul Gheorghe Carp, născut în 1905, în localitatea Carapciu, ţăran, poseda studii primare. Fiind supus fioroaselor metode de tortură stalinistă, închide ochii pentru totdeauna pe data de 1 noiembrie, acelaşi an, în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
La 1 aprilie 1941 sunt încătuşaţi ţăranii Ioneţ Gheorghe al lui Sava, născut în 1906, şi Ioneţ Ion al lui Grigore, născut în 1904. Ambii au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. Vor fi condamnaţi de către autorităţile sovietice la câte 5 ani de exil „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”.
Tot în Carapciu s-au născut şi ţăranii Irimescu Petru al lui Grigore şi Irimescu Traian al lui Gheorghe. Primul a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1904, al doilea – în 1918. Nemărginitul dor de libertate i-a adus în Poiana Varniţei, în acea primăvară istorică. Ziua de 1 aprilie 1941 a constituit pentru ei începutul calvarului, care a durat până în toamna însângerată a aceluiaşi an. Traian Irimescu a trecut în lumea celor drepţi pe data de 23 octombrie, iar Petru Irimescu şi-a luat rămas bun de la lume în ziua de 25 noiembrie. Au murit în chinuri cristice, ducând cu ei crezul în nemurirea sufletului mioritic.
În acea zi neuitată de început de Prier va fi arestat şi polonezul Franz Korjenevski, născut în 1900, în localitatea Carapciu, neştiutor de carte, ţăran. Pe data de 17 iunie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de exil „pentru trădarea patriei”.
În satul Carapciu a venit pe lume şi ţăranul Ion Lutic, la 1901. Persecutat cu cruzime de către autorităţile bolşevice pentru participarea la evenimentele tragice de la Varniţa, se stinge din viaţă pe data de 25 octombrie 1941, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
În localitatea Carapciu s-a născut, în 1897, Constantin Nicolaiciuc, ţăran, poseda studii primare. Fiind arestat de grănicerii sovietici în ziua de 1 aprilie 1941, va trece prin chinurile cristice ale închisorilor comuniste. Ajuns la capătul răbdării, moare pe data de 25 martie 1942, în blestematul lagăr stalinist din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
Tot în acest sat-martir Carapciu a văzut pentru prima dată lumina zilei, în 1914, ţăranul Florea al lui Simion Opaiţ, care a participat, alături de mulţi consăteni ai săi, la grandioasa manifestare patriotică de la Fântâna Albă. În ziua de 4 noiembrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
În Carapciu, la 1905, s-a născut şi Florea al lui Vasile Opaiţ, ţăran, poseda studii medii. Încătuşat în ziua de 1 aprilie 1941, va fi supus interogatoriilor bestiale, trecând prin toată gama de metode de tortură sovietică. Sleit de puteri, cu sufletul plin de durere, moare pe data de 13 octombrie, acelaşi an, în lagărul din Sverdlovsk al Federaţiei Ruse.
În satul Carapciu, în anul 1898, şi-a făcut apariţia în această lume ţăranul Ion al lui Grigore Opaiţ. „Pentru trădarea patriei socialiste” va fi condamnat de către autorităţile bolşevice la 5 ani de exil. Închide ochii pentru totdeauna în ziua de 17 iunie 1942, în regiunea blestemată Sverdlovsk din Federaţia Rusă.
În ziua de 1 aprilie 1941 sunt arestaţi fraţii Gheorghe şi Ilie Şorodoc, din localitatea Carapciu. Primul s-a născut în 1897, al doilea – în 1896. Ambii ţărani posedau studii medii incomplete. Ilie moare pe data de 1 noiembrie, iar Gheorghe – în ziua de 3 decembrie, acelaşi an. Amândoi au rămas să-şi doarmă somnul veşnic în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă.
Nicolae Tovarniţchi s-a născut în 1906, în Carapciu. La 1 aprilie 1941, cu dorul de libertate în inimă, a pornit către frontiera trasată de cei veniţi cu duiumul din alte ţinuturi, ca să treacă în Patria strămoşilor săi. Este ferecat în lanţuri şi supus teroarei comuniste în puşcăria din Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va muri în ziua de 26 decembrie, acelaşi an.
Cu duhul neamului întruchipat în piept, s-a pornit către Patria istorică, în nemuritoarea zi de 1 aprilie 1941, tânărul Ilie Vladian, născut în 1923, în localitatea Pătrăuţii de Jos, fostul judeţ Storojineţ al României. Fiind arestat, va fi condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, pe data de 28 octombrie 1942, la 10 ani de temniţă „pentru intenţia de a-şi trăda patria”. A murit în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk, în ziua de 2 septembrie 1943.
Tot în acea zi de primăvară au căzut în mâinile călăilor stalinişti Gheorghe al lui Sava Zegrea şi Vasile al lui Tănase Zegrea. Ambii ţărani erau născuţi în satul Suceveni din Bucovina istorică. Gheorghe a venit pe lume în 1905, iar Vasile – în 1900. Fiind transferaţi în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, vor închide ochii pentru totdeauna departe de glia străbună. Gheorghe Zegrea a murit pe data de 8 iulie 1942, Vasile Zegrea a coborât în veşnic îngheţatul pământ al Siberiei la 9 februarie 1942.
Martirii arestaţi în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 au trecut în lumea celor drepţi cu dorul de Libertate şi Ţară în inimi. Duşi în acele ţinuturi bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, ei s-au transformat în brazi falnici şi temerari, în care au urcat sufletele lor, împânzind întreaga întindere siberiană. Freamătul acestor brazi, străbătând timpuri şi frontiere, ajunge până la noi, în Bucovina lor dragă, fiindcă sufletul patriotului-martir e nemuritor.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com