În informaţia din 18 iunie 1941, adresată Kievului, Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, accentua faptul că „operaţiunea de deportare a elementelor contrarevoluţionare” din ţinut a fost planificată pentru noaptea de „11 spre 12 iunie” 1941. Reieşind din faptul că Instituţia feroviară din Cernăuţi n-a reuşit să pună la dispoziţia conducerii regiunii numărul necesar de vagoane pentru „deportarea elementului antisovietic”, această „operaţiune s-a desfăşurat în noaptea de 12 spre 13 iunie”. Totodată, raportorul sublinia că planul deportării prevedea „ridicarea a 2.333 de familii, cu un număr de 8.009 oameni”. Din cauza schimbării termenului fixat al deportării, „unele elemente contrarevoluţionare au reuşit să afle despre viitoarea operaţiune şi au dispărut”. Astfel, „au fost ridicate 2.279 de familii, numărând 7.720 de membri”. În continuare se menţiona că organele represive ale dictaturii staliniste „au luat măsurile necesare în direcţia vânării elementelor contrarevoluţionare, care au reuşit să se ascundă”.
Pentru îndeplinirea planului stabilit de către Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Consiliul Comisarilor Poporului al RSSU, reprezentanţii regimului totalitar bolşevic s-au îndreptat spre localităţile băştinaşilor din ţinut, cu scopul de a „descoperi şi aresta noi duşmani ai poporului”. A pornit marea vânătoare de suflete nevinovate. La 8 august 1942, Eugenia Nicolae Fetcu a declarat în prezenţa primarului şi a secretarului comunei Lunca, judeţul Dorohoi, următoarele: „În ziua de 22 iunie 1941 am fost chemată la primărie de autorităţile sovietice. Motivând că am vorbit contra statului sovietic, am fost luată şi dusă la Cernăuţi, unde am stat închisă timp de opt zile, unde erau cam 1.300 de arestaţi. După cercetările noastre, care au durat opt zile, au format un convoi din toţi arestaţii şi am plecat înspre Hotin, trecând în Transnistria (Ucraina), fără a ne spune unde ne duc”.
În acel convoi al băştinaşilor, care a pornit spre Siberia, la finele Cireşarului însângerat, se aflau şi Elena Ailincăi din Târnauca, şi Aglaia Moraru din Buda Mare. Ambele localităţi fac parte din Ţinutul Herţei.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com