Data de 11 martie marchează împlinirea unui secol de la raportarea primului caz de gripă din cadrul pandemiei mondiale de gripă spaniolă, care, la sfârşitul Primului Război Mondial, a ucis între 20 şi până la 100 de milioane de oameni, conform diferitelor estimări, scrie Agerpres.
În urmă cu 100 de ani virusul gripei spaniole a infectat aproximativ o treime din populaţia planetei. Amploarea pandemiei şi gravitatea infecţiei devin evidente dacă ne gândim că doar în Statele Unite, în luna octombrie a anului 1918, s-au înregistrat 195.000 de decese din cauza gripei.
Această gripă neobişnuit de gravă s-a răspândit incredibil de rapid în întreaga lume, profitând de distrugerile şi mizeria rămase după Primul Război Mondial. Gripa spaniolă a băgat în carantină Europa şi SUA, a copleşit India şi a ajuns chiar până în Australia dar şi în unele insule izolate din Pacific. În doar 18 luni, cel puţin o treime din populaţia planetei a fost infectată. Estimările numărului de victime variază între 20 de milioane, 50 de milioane şi până la 100 de milioane morţi. Dacă valoarea cea mai mare a estimărilor privind mortalitatea este cea adevărată, atunci gripa spaniolă a ucis mai mulţi oameni decât cele două Războaie Mondiale la un loc.
Război şi molimă
Gripa este provocată de câteva virusuri înrudite strâns între ele, însă o tulpină dintre acestea, (tipul A), este legată de epidemiile cu cel mai ridicat număr de victime. Pandemia din 1918 — 1919 a fost provocată de un virus H1N1. Deşi a devenit cunoscută drept „gripa spaniolă», primele cazuri au fost diagnosticate pe teritoriul SUA în ultimul an al Marelui Război.
Până în martie 1918 SUA s-au aflat în război cu Germania şi Puterile Centrale timp de 11 luni. În acest interval de timp armata americană, relativ mică şi nepregătită, s-a transformat într-o forţă militară de nivel mondial şi a trimis peste 2 milioane de soldaţi în Europa.
Forturile militare americane au fost extinse, pe măsură ce întreaga naţiune americană s-a mobilizat pentru război. Unul dintre acestea a fost Fort Riley, din Kansas, unde s-a construit o nouă facilitate de antrenament — Camp Funston — cu capacitatea de a pregăti 50.000 de recruţi. Un soldat din această bază militară s-a prezentat la 4 martie la infirmerie cu febră. În doar câteva ore peste o sută dintre camarazii săi au început să acuze stări febrile. Şi mai mulţi se vor îmbolnăvi în săptămânile ce au urmat. În luna aprilie, trupele americane au debarcat în Europa şi au adus acest virus cu ele. Începea primul val al pandemiei.
Rapiditate letală
Aşa-numita gripă spaniolă avea să-şi ucidă victimele cu o rapiditate fără precedent. În Statele Unite abundă poveştile despre oameni care s-au trezit dimineaţa bolnavi şi au murit în drum spre serviciu. Simptomele erau terifiante: pacienţii făceau febră şi începeau să respire cu greutate. Din cauza unui aport scăzut de oxigen, faţa bolnavilor căpăta tente albăstrui. Hemoragiile interne umpleau plămânii cu sânge iar victimele vomitau cu sânge şi se înecau cu propriile fluide. Spre deosebire de numeroasele tulpini gripale care s-au manifestat înaintea sa, gripa spaniolă nu i-a afectat preponderent pe cei mai slabi indivizi — copiii şi bătrâni — dovedindu-se la fel de letală pentru adulţii în putere cu vârsta între 20 şi 40 de ani.
Principalul factor care a favorizat răspândirea acestui virus a fost, desigur, războiul ajuns atunci în ultima sa fază. Epidemiologii nu au căzut încă de acord cu privire la originea exactă a acestei tulpini virale, însă cei mai mulţi dintre ei sunt de părere că ar fi fost vorba de o mutaţie genetică produsă, probabil în China. Este clar însă că noua tulpină virală s-a manifestat la nivel global din cauza mişcărilor de trupe din diferitele părţi ale lumii.
Drama Marelui Război, aflat pe sfârşite, a făcut să treacă neobservată mortalitatea neobişnuit de mare adusă de noul virus gripal. În stadiul incipient al pandemiei, natura bolii nu fusese bine înţeleasă de medici şi victimele erau puse pe seama pneumoniilor. Cenzura strictă practicată în timpul conflagraţiei mondiale în ţările implicate a împiedicat publicarea rapoartelor despre noua epidemie de gripă. Singurele informaţii publicate încă de la începutul pandemiei pe acest subiect provin din Spania, ţară neutră în Marele Război. Din această cauză boala a primit numele de „gripă spaniolă».
Cel de-al doilea val
Barăcile şi tranşeele supraaglomerate ale Marelui Război au devenit veritabile noduri de transmitere a virusului gripal H1N1. Odată cu repoziţionarea trupelor, infecţia ajungea şi în alte regiuni. Valul contagios ce a pornit din Kansas a părut să-şi piardă din virulenţă după câteva săptămâni, însă a fost doar ceva temporar. Până în luna septembrie a anului 1918 epidemia era gata să intre în faza cea mai letală.
Conform experţilor, cele 13 săptămâni dintre lunile septembrie şi decembrie 1918 au constituit perioada de maximă intensitate a pandemiei, când au murit cei mai mulţi oameni. Cel puţin 195.000 de americani au murit doar în luna octombrie. Pentru comparaţie, numărul total al militarilor americani morţi în Primul Război Mondial este de 116.000. Din nou, taberele militare supraaglomerate au constituit locurile ideale pentru răspândirea virusului. În luna septembrie, la baza militară Camp Devens din Massachusetts erau deja înregistrate 6.674 de îmbolnăviri.
În timp ce criza pandemică se apropia de punctul său culminant, spitalele, deja aglomerate după război, nu au mai putut face faţă numărului uriaş de bolnavi de gripă. Pompele funebre şi groparii nu mai făceau faţă şi multe dintre victimele „gripei spaniole», în special cei mai săraci, ajungeau în gropi comune. Sfârşitul anului 1918 a dus o nouă calmare a pandemiei, însă cel de-al treilea şi ultimul val de îmbolnăviri a început în luna ianuarie 1919. Din fericire acest al treilea val nu a mai avut virulenţa primelor două iar mortalitatea a scăzut foarte mult. Chiar şi aşa, cel de-al treilea val a făcut numeroase victime. Australia, ţară care a introdus rapid o carantină strictă, profitând şi de izolarea sa geografică, a reuşit să oprească primele două valuri ale pandemiei. Însă la începutul anului 1919 boala a ajuns şi la Antipozi, ucigând câteva mii de australieni.
Din fericire însă, vârful pandemic trecuse, iar mortalitatea se afla pe un trend descendent. Au fost cazuri de deces din cauza unor infecţii gripale, probabil cu o tulpină diferită, până în 1920, însă până în vara lui 1919, o mutaţie genetică naturală suferită de virus şi măsurile de carantină luate de autorităţi au dus la încheierea pandemiei. Chiar şi aşa, efectele economice ale gripei spaniole s-au resimţit şi în următorii ani, iar mulţi dintre supravieţuitori au rămas cu complicaţii medicale pe viaţă.
Impact de durată
Această pandemie a atins practic fiecare colţ al lumii. În Marea Britanie au murit aproximativ 675.000 de oameni. În Japonia s-au înregistrat circa 400.000 de victime. Samoa de Vest, o ţară insulară din sudul Pacificului, şi-a pierdut o cincime din populaţie. Cercetătorii estimează că în India mortalitatea a fost între 12 şi 17 milioane de persoane. La nivel mondial, mortalitatea a fost estimată între 10% şi 20% din numărul total de persoane infectate.
În prezent, într-o lume mult mai aglomerată şi interconectată decât la începutul secolului trecut, virusurile gripale pot suferi oricând o mutaţie care să le facă letale, iar o pandemie de tipul celei din 1918 — 1919 ar fi devastatoare.