În cadrul unui interviu acordat Europei Libere, Gunnar Hökmark, preşedintele Delegației suedeze în Parlamentul European, vicepreședinte al Grupului PPE, a declarat că țările din Parteneriatul Estic trebuie să facă mai mult pentru instaurarea statului de drept, lupta anticorupție, toate acestea pentru a consolida democrația.
Oficialul s-a arătat convins că aplicarea noului Parteneriat Estic Plus, gândit pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia va produce schimbări fundamentale.
„Știind că poți avea cooperare din ce în ce mai extinsă cu UE, guvernele pot transmite un mesaj foarte clar cetățenilor, respectiv că noi, UE, suntem pregătiți să facem mai mult pentru ei, pentru ca să se întâmple cât mai multe progrese – lupta împotriva corupției, o justiție dreaptă etc. – toate acestea reprezintă un mesaj clar din partea structurilor statului, care va fi bine primit de cetățeni, dar și de către noi, fapt care ne va stimula sa oferim mai mult”, a declarat Gunnar Hökmark.
Potrivit lui, țările Parteneriatului Estic trebuie să facă eforturi și să meargă mai departe pentru a avea mai multe oportunități în relația cu UE.
„Noi nu condiționăm sprijinul nostru decât cu solicitarea ca pentru acest sprijin să existe o bază democratică solidă”, a punctat el.
Totodată, deputatul europeană spune că și Uniunea Europeană ar trebui să aibă un mesaj mai clar în raport cu aceste state.
„Mi-ar plăcea ca UE să aibă un mesaj mai clar, și anume: orice țară europeană poate deveni membru al Uniunii Europene. Acest mesaj fie nu a fost exprimat foarte clar dintotdeauna, fie a fost golit de conținut. Dar, repet, orice țară europeană are perspectiva aderării”, a adăugat el.
Oficialul mai spune că și-ar dori să vadă mai mult curaj din partea liderilor politici din țările parteneriatului estic în raport cu UE.
„În Armenia, mi-aș dori să văd mai mult curaj în relațiile cu UE, pentru că aici sunt valorile lor de patrimoniu. Este valabil și pentru Moldova, Ucraina, Georgia… Aici este familia lor. Ele nu sunt Europa nouă, nu sunt Europa veche, ele sunt Europa străveche”, a conchis Gunnar Hökmark.