După mai bine de trei luni de incertitudine şi lupte politice în rândul coaliţiei de guvernământ, regiunea Cernăuţi are, în sfârşit, un nou guvernator. Ex-deputat în Rada Supremă, Oleksandr Fişciuk, a fost recomandat pentru această funcţie de Premierul Arseni Iaţeniuk.
Noul guvernator al regiunii i-a îndemnat pe jurnalişti şi reprezentanţii societăţii civile să îl critice, dar în acelaşi timp să-l ajute cu sfaturi şi recomandări utile. Despre aceasta guvernatorul a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc săptămâna aceasta la sediul Administraţiei Regionale.
“Nu sunt ideal şi ca fiecare om sunt supus greşelilor. Vă rog să mă informaţi, dacă sesizaţi o problemă şi în acelaşi timp să propuneţi căile de soluţionare, iar critica să fie făcută în spiritul adevărului”, a spus O. Fişciuk în cadrul întâlnirii cu jurnaliştii locali. Guvernatorul a menţionat că în procesul de selectare şi formare a noii echipe se va călăuzi după două principii: patriotismul şi profesionalismul. De asemenea, noul şef al Administraţiei Regionale a menţionat că printre priorităţile de bază ale activităţii sale va figura şi lupta împotriva corupţiei şi îmbunătăţirea infrastructurii sociale.
În acelaşi timp, O. Fişciuk a anunţat numele candidaţilor care vor fi propuşi pentru funcţiile de şefi ai Administraţiilor Raionale. Astfel, în raionul Herţa actualul şef al Administraţiei Raionale de Stat, Viorel Iastremschi are toate şansele să rămână în acest post, la fel ca şi Iaroslav Bartoş din Storojineţ. La Hliboca în funcţia de sef al puterii executive poate fi numit Gheorghe Pridii. Potrivit lui O. Fişciuk, candidatura lui Pridii a fost acceptată şi de parlamentarul bucovinean Grigorie Timiş. Rămâne neclară situaţia privind desemnarea candidaturii noului şef al Administraţiei de Stat din Noua Suliţă. Guvernatorul nu a amintit nimic despre acest raion.
Noua echipă va fi formată în cel mult două-trei săptămâni, a mai adăugat guvernatorul O. Fişciuk, care a dat asigurări că acest proces va fi transparent şi democratic.
Oleksandr Fişciuk s-a născut pe 12 ianuarie 1958, în satul Borivţi din raionul Chiţmani. În 1984 a absolvit Facultatea de fizică a Universităţii Naţionale din Cernăuţi, iar în 1992 – Facultatea de Economie din cadrul aceleeaşi Universităţi. A ocupat pe parcurs mai multe funcţii mărunte la diferite întreprinderi. În perioada 1998-2005 a fost desemnat pentru postul de şef al Administraţiei Raionale de Stat Chiţmani. Între anii 2005-2011 a ocupat funcţia de şef al Inspectoratului fiscal din regiunea Cernăuţi. În 2012 a fost ales deputat în Rada Supremă în Circumscripţia electorală 202.