Guvernul din Austria intenţionează aprobarea unei legi care le va permite să demoleze clădirea în care fostul lider nazist Adolf Hitler a fost născut, pentru a evita transformarea acesteia într-un epicentru al neo-naziştilor, informează BBC News.
Aprobarea noii legi va permite Guvernului austriac confiscarea clădirii de la actualii săi proprietari. Clădirea este situată în oraşul Braunau am Inn, în nord-vestul Austriei.
Ministrul de Interne, Wolfgang Sobotka, a declarat în cadrul unui comunicat, că un comitet de experţi a decis demolarea clădirii, informează ziarul austriac Die Presse.
Pe locul clădirii va fi construit un sediu care va fi folosit pentru scopuri caritabile sau administrative, a adăugat acesta.