În dimineața zilei de 2 februarie, membrii unității speciale „KORD”, în colaborare cu angajații poliției naționale, au reținut în flagrant un grup de hoți profesioniști în timp ce furau bani dintr-un bancomat al orașului Cernăuți.
După informația relatată de „KORD”, infractorii au fost supravegheați timp de mai multe zile. Peripeția lor a început cu spargerea unui bancomat al uneia dintre instituțiile financiare ale orașului. Atunci hoții au furat în numerar în jur de 700 mii de grivne.
„În această dimineață, ticăloșii din nou au săvârșit o crimă. Obiectivul infractorilor a fost un oficiul poștal din oraș. După ce curățaseră bancomatul din interiorul instituției, hoții au încercat să părăsească fața locului cu ajutorul unui autoturism de lux.” — a declarat un membru al unității „KORD” care participase la acțiune.
Potrivit anchetatorilor, șofer care conducea autoturismul infractorilor, din cauza vitezei depășite a pierdut controlul asupra volanului întrucât a intrat în coliziune cu un stâlp de beton. Peste câteva clipe aceștia au fost încătușați de „KORD”.