Igor CUCIUC: „Sunt un îndrăgostit de ceea ce fac”

Screenshot_9

Interpretul de muzică populară Igor Cuciuc este cunoscut și îndrăgit în întregul spațiu spiritual românesc. S-a născut la 14 septembrie 1983 în satul Călinești, raionul Fălești, Republica Moldova. Primele studii muzicale le-a primit la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, ca apoi să absolve Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice „Gavriil Muzicescu” din Chișinău, Facultatea de canto popular. Este solist al Orchestrei de muzică populară „Frații Advahov”.

Într-un recent interviu televizat, Igor Cuciuc a recunoscut:

– Sunt un om sincer și ajut la foarte multă lume. Omenia și cumsecădenia am moștenit-o de la părinții și buneii mei. În viață mă conduc după principiul: „Cât trăiesc – să fac bine, că rău are cine”.

Igor Cuciuc a fost pasionat de cântec de mic copil. Spre deosebire de prietenii de joacă nu-l interesa tehnica. Când a hotărât să se înscrie la Colegiul „Ștefan Neagă” din Chișinău, mama i-a șoptit că poate e mai bine să se facă preot. Fiind copil, a cântat la biserică, în strană, și vocea lui deosebită a fost observată de părintele-paroh, el spunându-i mamei sale că Igoraș poate deveni un preot minunat. Însă, tânărul Igor Cuciuc era ferm convins că poate deveni numai artist.

– Sunt un om vesel și îmi place să-i veselesc pe oameni cu cântecul meu. Tradițiile și costumul popular sunt cea mai mare avere lăsată de strămoșii noștri. Duc mai departe această tradiție cu toată dragostea.

– Meseria de artist cere o muncă enormă: texte, linii melodice, aranjamente muzicale, studiouri, videoclipuri, lipsa de familie, spectacole – tot timpul trebuie să fii în creație. Cum ai lăsat creația, te lasă și ea pe tine, afirmă interpretul.

Igor Cuciuc este mulțumit de faptul că are o minunată familie. La baza ei stă dragostea la prima vedere. Diana, soția interpretului, medic de profesie, care este mai mare decât el cu trei ani, se declară fericită: „Nu regret că am renunțat la ideea de a-mi face o carieră în medicină, pentru a mă dedica familiei. Andreea și Igor este cel mai scump cadou pe care mi l-a oferit Cel de Sus. Ca soţie de artist, pot spune că în momentul de faţă nu-mi este atât de greu cum mi-a fost atunci când soţul era la început de drum. Nu înțelegeam lumea muzicii şi era greu să răzbaţi în show-business, să te faci remarcat. Cu toate acestea, mereu am fost în spatele soțului, l-am încurajat și i-am dat sfaturi. Pot spune că am fost şi sunt mâna lui dreaptă. Nu am bonă şi nici servitoare. Consider că o doamnă care se respectă, le reuşeşte pe toate. Eu nu mă plâng niciodată. Oricât de greu mi-ar fi, de una singură am grijă de copil şi de toate treburile casnice. Mă declar o mamă şi o soţie fericită. Dumnezeu mi-a dat bărbatul pe care l-am visat şi pe care am dorit să-l am alături. Mă mândresc cu el”. Dar de ce regretă însuși Igor Cuciuc?

– Regret că mama mea este departe de casă, e în Italia, tatăl meu e la Fălești. Este o distanță care pe mine, ca fiu al lor, mă doare. Dar așa e viața, a recunoscut sincer în acel interviu televizat Igor Cuciuc.

Добавить комментарий