ILIE MOTRESCU – POETUL PLAIURILOR CARPATINE

18 08 2021 SCHIPOR

Zilele   acestea Ilie Motrescu ar fi împlinit 80 de ani… De 52 de ani el nu mai calcă pe acest picior de plai mioritic. De tânăr a urcat la ceruri. Aşa tânăr a rămas în poezia românească din nordul Bucovinei din perioada postbelică, fiind unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai ei.

Poetul-martir Ilie Motrescu s-a născut la 18 august 1941, în comuna Crasna. După absolvirea școlii și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic din Bălți, la Facultatea de Filologie și Muzică. După serviciul militar s-a întors în satul de baștină, activând un timp profesor școlar. S-a transferat la Cernăuți, angajându-se ca lucrător literar în Secția de cultură a noului ziar „Zorile Bucovinei”. Îi plăceau sportul și muzica, în special cântecele populare, cânta la vioară. În afară de munca de ziarist a scris și poezii, câteva reușind să le publice. A fost unicul poet ce n-a dedicat nici un vers epocii comuniste, lucru nemaiîntâlnit pe atunci.  Aproape trei ani a muncit la ziar, și în ziua de 26 iulie a anului 1969 a dispărut fără urmă. A fost găsit cu stăruința familiei și a prietenilor, care cu eforturi supraomenești au descoperit asasinatul pus la cale de iscoadele fostului KGB sovietic. Aproape 20 de ani nimeni n-a avut voie să-i pomenească numele. După ce „cortina de fier” a căzut au început a i se tipări poeziile, articolele publicistice, amintirile, însemnările… Odată cu apariția cărții „Hora vieții” (2000),  îngrijită de fostul său coleg și prieten Ion Țâbuleac din Moldova (acum trecut și el în eternitate), a început și suita de manifestări omagiale dedicate vieții și operei lui Ilie Motrescu.

Pe parcursul anilor cu eforturile și sprijinul fraților și surorii de  la Crasna a fost valorificată aproape în întregime ceea ce a fost găsit după dispariția fratelui lor, adică versurile începătoare, care mai apoi au fost adunate între copertele cărții „Cântarea Carpaților”. Cartea a apărut la tipografia din Hliboca, grație ziaristului și poetului, redactorui-șef al ziarului „Monitorul de Hliboca” Nicolae Șapcă. Au fost scoase la iveală aproape toate fotografiile poetului din copilărie până la tinerețea-i neterminată. Poezia sa matură, articolele publicistice, însemnările, citatele și câteva dedicații, cât și o serie de fotografii au fost adunate între copertele cărții „Hora vieții” apărută la Timișoara, grație lui Ion Țâbuleac. Cu câțiva ani în urmă tot regretatul deja Ion Țâbuleac a mai scos de sub tipar cartea  lui Ilie Motrescu „Am iubit cu atâta nădejde…”. La București, neobositul domn Laurențiu Dragomir, actualmente directorul APP Protecția Patrimoniului, a scos de sub tipar cartea „Restituiri – Ilie Motrescu”. Personal am publicat până în prezent patru cărți dedicate poetului: „Ilie Motrescu – coborâtor din semeția dacă”, „De-a pururi logodit cu tinerețea”, „Nestinsă-i făclia Poetului”, „Cu gândul la poetul Ilie Motrescu”, materialele pentru ele adunându-le de prin ziare, or, le-am publicat mai întâi prin diferite ziare, dar mai ales puse la dispoziție de familia sa din Crasna. Tot cu sprijinul moral al familiei am reușit să scot cu câțiva ani în urmă  la Editura „Cuvântul” din Herța, grație domnului Vasile Bâcu, directorul editurii, ziarist, poet, redactorul-șef al ziarului „Gazeta de Herța”, o carte cu folclorul cules la baștină de harnicul poet întitulată „Pagini de folclor crăsnean”. De asemenea, la rugămintea mea, doamna Maria Gulei din localitatea Banila pe Siret, poetă, prozatoare, traducătoare, a tradus versurile poetului din culegerea „Cântarea Carpaților” în limba ucraineană. Avem astfel o carte de versuri bilingvă, pentru ca ucrainenii să cunoască opera poetului român. Tot această neobosită doamnă i-a dedicat în limba ucraineană și câteva poezii. În rest am publicat și continui să public prin ziare, reviste, broșuri, almanahuri, articole despre Ilie Motrescu nu numai în limba română, dar și în ucraineană, ba am publicat cu mai mulți ani în urmă și un articol întru-n ziar din Franța, cu sprijinul unui domn care ne-a citit lecții la cursurile de perfecționare a cadrelor didactice. La cei 75 de ani de la nașterea  poetului crăsnean am scos de sub tipar un scurt sumar bibliografic bilingv pentru bibliotecile din raionul Storojineț.

Zeci de scriitori, ziariști, profesori, oameni de știință, cultură, artă i-au dedicat  proză și versuri poetului crăsnean în diferite perioade și din diferite țări. Versuri i-au scris și publicat poeții populari și chiar copiii.

Le sunt sincer recunoscătoare ucrainenilor, dar și românilor, care prin intermediul meu au contribuit la înveșnicirea poetului crăsnean. Astfel, regretatul compozitor ucrainean, Cuzma Smali, din raionul Chițmani, a pus pe note un vers din culegerea „Cântarea Carpaților”, pictorul Mykola Bendas din Storojineț i-a pictat chipul, iar meșterița populară, profesoara Liubov Vascul din Mihalcea, raionul Storojineț, a cusut chipul lui pe un ștergar. O consăteană de-a ei, poeta populară Natalia Cornuta, i-a dedicat o poezie în limba ucraineană. Profesorul de muzică din Pătrăuții de Jos, domnul  Ion Costinean, de asemenea a pus pe note câteva din versurile poetului, același lucru l-a făcut și consăteanul său, muzicantul Nicolae Percic din Crasna. Simple traduceri ale unor versuri începătoare ale poetului au fost făcute de câteva profesoare de la școala din Cupca, în limbile ucraineană, rusă, franceză, engleză. Membrii cenaclului literar „Lămâița” ce activează de zeci de ani la CIE Cupca, condus de subsemnata,  i-au dedicat versuri, citindu-i opera. Îi mulțumesc d-lui dr. inginer, profesorului Ilie Popa din Pitești, directorul Fundației „Memoria”, filiala Argeș, pentru ampla publicație despre Ilie Motrescu din anul trecut în Almanahul ce apare anual.  Sincere mulțumiri aduc și d-lui Nicolae Mușat, președintele Asociației Creștine de Binefacere ASCIOR din Buzău-România, pentru publicarea materialelor despre Ilie Motrescu în Antologia ASCIOR, dar și în  revista „Orizonturi spirituale”.

Zeci de prezentări de carte, comemorări, măsuri omagiale, câteva simpozioane, conferințe, saloane de carte, expoziții, vernisaje dedicate vieții și creației lui Ilie Motrescu au avut loc în acești ani la Cernăuți, Chișinău, Rădăuți, Storojineț, Hliboca, Herța, Crasna, Pătrăuții de Jos și de Sus, Cupca, Ropcea, Prisăcăreni și în alte părți. O expoziție deosebită, grație efortului depus de directorul APP Protecția Patrimoniului dl Laurențiu Dragomir a fost organizată în acest an la București la Muzeul Național al Literaturii Române sub genericul „Ilie Motrescu – 80 de ani de la naștere”. Recent ea a fost adusă la Crasna.  La deschiderea expoziției, dar și a noii camere-muzeu în memoria crăsneanului Ilie Motrescu, au participat personalități de vază din România, de la Cernăuți, din satele învecinate, profesori locali, rude ale poetului.

O contribuție însemnată în toate acestea îl are ziarul „Zorile Bucovinei”, unde a muncit și a creat poetul, care în permanență îi organizează măsuri comemorative și publică materiale de și despre poetul nostru. De rând cu „Zorile Bucovinei” o contribuție însemnată au și celelalte ziare românești din ținut „Libertatea Cuvântului”, „Concordia” (acum ele apar online sau nu mai apar deloc),  „Gazeta de Herța”, „Monitorul de Hliboca” (acum „Monitorul Bucovinean”), „Meleag Natal” din Storojineț. Câteva articole au fost publicate și în ziarele ucrainene „Vidrodjennia”, „Osvita Bucovînî”, „Bucovinske vice”.

Poetul Ilie Motrescu nu ne aparține doar nouă, el aparține acum lumii întregi. Dar este de datoria noastră, a tuturor să facem tot posibilul ca lumea să nu uite niciodată de el și de toți acei ce s-au jertfit pentru noi pe altarul neamului în toate timpurile.

 Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий