La etapa actuală în toată ţara se desfăşoară campania de acordare a subvenţiilor de stat pentru serviciile comunal-locative. Direcţiile regionale în chestiunile muncii şi protecţiei sociale au primit din partea Ministerului Muncii toată documentaţia necesară şi materialele informative.
Anul acesta orice cetăţean poate solicita subvenţii pentru serviciile comunale. Pentru aceasta e necesar de a se adresa la direcţiile locale de protecţie socială cu o declaraţie despre venituri. Cetăţenii care au alte venituri în afară de pensii şi alocaţii sociale, trebuie să prezinte declaraţiile cuvenite în acest sens. În cazul în care costul pentru serviciile comunal-locative depăşeşte 15% din veniturile familiei, diferenţa va fi compensată prin subvenţii. Pentru familiile compuse numai din pensionari şi persoane cu handicap, acest indice este de 10%.
În cazul în care familia solicită o subvenție, aceasta este obligată să prezinte următoarele documente: declaraţia despre venituri din ultimele șase luni şi cererea propriu-zisă. Suma subvenţiei va depinde de veniturile membrilor familiei. De exemplu, o familie din patru persoane are un venit lunar mediu de 1000 de grivne, iar plata pentru utilităţi este de 170-190 grivne. Statul va compensa diferenţa ce depăşeşte 10% din suma venitului total. Cu alte cuvinte, familia va achita lunar doar 100 de grivne pentru serviciile comunale, restul de 70-90 grivne va constitui subvenţia acordată de la buget.
Subvenţia nu se acordă în cazul când într-o locuinţă este înregistrată o persoană aptă de muncă, dar care nu este angajată în câmpul muncii, nu studiază la o instituţie de învăţământ şi nu se află la evidenţa Centrului de angajare a forţei de muncă în ultimele trei luni, înainte de solicitarea subvenţiei. Şomerii care se află la evidenţa Centrului de angajare a forţei de muncă pot beneficia de subvenţii. Pentru aceasta e necesar de a prezenta o declaraţie despre mărimea ajutorului de şomaj din ultimele şase luni. De asemenea, subvenţii pentru utilităţi vor putea primi şi acei care au datorii la achitarea facturilor pentru utilităţi.
Subvenţia se va acorda familiei a cărei venit mediu lunar în ultimele şase luni nu depăşeşte mărimea venitului minim de trai pentru o familie. Dacă o familie din patru persoane (şoţ, soţie, un copil cu vârsta de până la 6 ani şi altul între 6 -18 ani) are un venit lunar de 4.500 grivne, atunci aceasta poate beneficia de subvenţie. Normele privind minimul de trai stabilite la 1 ianuarie 2014 sunt următoarele:
— copiii cu vârsta de până la 6 ani – 1.032 grivne;
— copiii între 6 şi 18 ani – 1.218 grivne;
— persoanele apte de muncă – 1.218 grivne;
— persoanele inapte de muncă – 949 grivne.
Noua procedură de acordare a subvenţiilor se va baza pe încrederea dintre cetăţeni şi stat, consideră ministrul Politicii Sociale, Pavlo Rozenko. Potrivit lui, cetăţenii vor primi prin poştă un chestionar mic cu 15 întrebări şi un model de declaraţie fiscală. Acestea vor trebui completate şi expediate către serviciile de asistenţă socială. La rândul lor, serviciile sociale vor începe în mod automat să acorde subvenţii reieşind din datele expuse în chestionar şi declaraţia fiscală şi abia ulterior vor începe să verifice veridicitatea informaţiilor furnizate. Dacă aceste informaţii vor fi false, cetăţeanul în cauză va fi sancţionat. Noul sistem de acordare a subvenţiilor va începe să funcţioneze începând cu 1 mai curent.
Ion UNGUREANU