În pragul alegerilor, Iulea Timoșenko a cerut demisia lui Petro Poroșenko

4600E2C6-CFD6-4BB6-92B6-B7049C13A92D_w1023_n_r1_st

Iulia Timoșenko a cerut declanșarea procedurilor de „impeachment” împotriva preşedintelui  Petro Poroșenko, acuzându-l de trădare, după ce, la o televiziune locală, un material de investigație sugera că persoane din anturajul șefului statului s-ar fi îmbogățit prin trafic de echipament militar din Rusia.

Investigația jurnalistică pretindea că fiul unui apropiat al președintelui Poroșenko, Oleg Gladkovski, adjunctul secretarului Consiliului de Apărare și de Securitate Națională, ar fi organizat în 2015 o rețea de contrabandă cu componente de la echipamente militare rusești, la un an după anexarea peninsulei Crimeea și declanșarea operațiunilor militare în Lugansk și Donețk. În opinia Iuliei Timoșenko, exprimată în Rada Supremă, aceste operațiuni pot fi considerate acte de trădare în baza legislației și „colaborare cu inamicul”.

Și candidatul prezidențial Volodimir Zelensky s-a referit la investigația jurnalistică și a scris pe pagina sa de Facebook că „nu are cuvinte” să comenteze aceste fapte care sunt ale unor politicieni care „au venit la putere pe sânge și care câştigă bani din sânge”.

Purtătorul de cuvânt al lui Poroşenko, Sviatoslav Țegolko, a anunţat pe Facebook că preşedintele a „ordonat forţelor de ordine să verifice informaţiile” publicate de jurnalişti.

La rândul său, Oleg Gladkovski a declarat că „respinge categoric” acuzaţiile ce-i sunt aduse şi a propus să fie suspendat din funcţie pe durata anchetei.

Добавить комментарий