Este vorba despre Centrul de apiterapie „Myvida” din satul Mihuceni (Myhailivka). Potrivit fondatorilor, centrul de terapie alternativă include două cabinete mari și trei cabine mici de tratament create pe baza stupilor de albine.
Fondatorul centrului respectiv, apicultorul Mihai Balovseac, care e deținătorul a peste 250 de familii de albine, spune că relaxarea sau somnul pe stupii de albine vindecă o mulțime de maladii și crește capacitatea de muncă.
Proiectul, intitulat „Apiterapia — metodă de tratare a diferitelor boli cu ajutorul albinelor”, a fost implementat prin intermediul Agenției Austriece de Dezvoltare și al Programului ONU pentru Dezvoltare. Valoarea totală a proiectului este de 100 mii grivne.