În august 2020, populaţia regiunii Cernăuţi, pentru prima dată, a scăzut sub nivelul de 900 mii persoane. În momentul de faţă ea este de 898,5 mii persoane. În decursul ultimilor cinci ani scăderea populaţiei a fost înregistrată în oraşul Cernăuţi şi în noua raioane ale regiunii. Excepţie fac raioanele Stotojineţ şi Putila, unde în ultimii trei ani populaţia este în creştere. Cei mai înalţi indici ai natalităţii sunt înregistraţi în satul Igeşti. De altfel, satul Igeşti deţine primul loc pe Ucraina în privinţa numărului mamelor-eroine. Primarul Comunităţii Teritorial Unite Ciudei, din care face parte Igeştiul, Anatolie Piţul, a subliniat că ritmul creşterii numărului populaţiei în comunitate a devenit mai lent. În anul 2020 s-au născut 165 de copii şi au decedat 111 persoane. În primele luni ale anului curent s-au născut 43 de copii şi au decedat 34 de persoane. În cea mai numeroasă familie din Igeşti sunt educaţi 16 copii.
După cum scrie publicaţia „MB”, în anul 2020 mortalitatea în Ucraina a crescut cu 6,2 la sută, adică numărul populaţiei s-a redus cu 314 mii persoane şi constituie în prezent 41,6 milioane. Pentru comparaţie vom sublinia că şa începutul anilor 90 ai secolului trecut Ucraina avea o populaţie de 52 milioane. Acum la o sută de persoane decedate revin 48 de copii nou-născuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com