Încă două parohii ortodoxe din regiunea Cernăuți au ieșit de sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei

1546169320_1-2

Încă două parohii sătești din cadrul Episcopiei de Cernăuți și Bucovina a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au ieșit de sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei și s-au alăturat Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia la Kiev, informează portalul Pravoslavni Bukovyny, citat de Libertatea Cuvântului.

Potrivit informațiilor au ieșit de sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (PM) parohiile satelor Karapcev (Carapciu pe Ceremuș), raionul Vijnița și Boianciuk (Bosânceni), raionul Zastavna.

În același timp, publicația Molodyi Bukovyneți scrie că din cei circa 400 de enoriași ai bisericii din Karapcev, prezenți la adunarea parohială, 350 au decis prin vot să treacă sub jurisdicția Patriarhiei Kievului.

La adunare au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai Episcopiei de Cernăuți și Bucovina care au criticat decizia comunității locale, iar arhimandritul Nichita, secretarul mitropoliei, a declarat că la Kiev nu a avut loc nici un fel de „sobor de unificare”, iar acțiunile BOU-PK sunt schismatice.

Добавить комментарий