Un incendiu violent a izbucnit, luni după amiază, la un atelier de tâmplărie din localitatea Godinești, raionul Herța.
Potrivit portalului Herța.info pentru a opri extinderea focului şi pentru a lichida flăcările au intervenit 21 de pompieri cu cinci autospeciale.
Incendiul a cuprins o suprafață de 200 metri pătrați și a fost lichidat la ora 20.14. Prejudiciul cauzat de incendiul produs se ridică la suma de aproape 400 mii grivne.