După cum transmite Interfax-Ucraina cu referire la vicepreședintele fracțiunii „Slujitorul Poporului”, Evghenia Kravciuk, noile modificări la proiectul de lege privind circuitul pământurilor arabile, aflat în stadiul lecturii a doua în Parlament, prevede ca piața funciară să înceapă a funcționa de la 1 iulie 2021. În decursul primilor doi ani vor putea fi vândute și cumpărate numai cotele de pământ, aflate în proprietatea persoanelor fizice. Nu se va admite concentrarea în unele și aceleași mâini decât 100 hectare de terenuri arabile. După expirarea acestor doi ani vor putea să cumpere pământ și persoanele juridice, dar numai până la 10 mii hectare în unele și aceleași mâini. Astfel, piața funciară va fi introdusă pe etape.
Anterior s-a comunicat că adoptarea legii funciare îi va permite Ucrainei să primească creditul așteptat din partea FMI de 8 miliarde dolari în decurs de trei ani, precum și un ajutor macrofinanciar din partea UE în sumă de 500 milioane euro, precum și un credit până la 1 miliard dolari de la Banca Mondială. Se presupune că Rada Supremă va examina aceste chestiuni luni, 30 martie.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com