India: Un tren de pasageri a deraiat în nordul ţării; cel puţin 91 de morţi

646x404

Cel puţin 91 de persoane au murit în India după ce un tren expres de pasageri care circula între oraşul Patna (nord) şi Indore (centru) a deraiat duminică dimineaţa, lângă Kanpur, a anunţat poliţia statului Uttar Pradesh, în care s-a produs accidentul.

Bilanţul victimelor a crescut, din păcate, iar acum se ridică la 91 de morţi”, a declarat Daljit Singh Chawdhary, un responsabil al poliţiei statului Uttar Pradesh (nord).

Operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare, numărul răniţilor fiind estimat, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, între 76 şi peste 150.
Cauza tragediei, care s-a produs când majoritatea pasagerilor dormeau, nu este cunoscută încă.

Precizăm că cel mai grav accident pe o linie feroviară indiană s-a produs în 1981, când s-au înregistrat 800 de morţi după ce un tren a căzut într-un râu.

Sursa: agerpres.ro

Добавить комментарий