Asasinarea Irynei Nozdrovska, avocatei care milita pentru apărarea drepturilor omului din Ucraina a provocat proteste la Kiev. Acest asasinat a provocat reacţii puternice pe reţele de socializare, unde au fost puse în circulație îndemnuri la manifestații. Peste 100 de persoane s-au dus în faţa sediului poliţiei regionale, scandând „Ruşine!” și cerând să se facă dreptate. Totodată poliţia a anunțat într-un comunicat, că deschide o anchetă cu privire la o „crimă cu premeditare”.
Este vorba despre o „sfidare la adresa statului şi despre un test al capacităţii societăţii de a-şi proteja femeile care militează şi de a asigura dreptatea” în general, a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin.
Ambasada americană în Ucraina s-a declarat, tot pe Twitter, „şocată” de moartea activistei, îndemnând la „traducerea în justiţie” a celor vinovaţi.
„Vom face tot posibilul” pentru ca autorii să fie arestaţi, a promis pe Facebook adjunctul şefului poliţiei naţionale, Viaceslav Abroskin.
Reamintim că corpul activistei a fost găsit luni, într-un râu din apropierea satului Demydiv din regiunea Kiev, în contextul în care această, în vârstă de 38 de ani, era dată dispărută de mai multe zile.
Irina Nozdrovska şi-a consacrat ultimii doi ani împiedicării eliberării lui Dmitro Rosoşanski, care a rănit-o mortal pe sora sa într-un accident rutier în 2015.
Condamnat la şapte ani de închisoare în iunie, Rosoşanski, nepotul unui judecător, avea şanse mari să fie amnistiat şi eliberat, până i-a fost respins apelul de către Curtea de Apel de la Kiev, miercurea trecută.
Această respingere a fost obţinută „în principal mulţumită” implicării personale a avocatei, a anunţat într-un comunicat grupul pentru protecţia drepturilor omului de la Harkov (KHPG), în contextul în care sistemul judiciar din Ucraina este acuzat cu regularitate că „iartă” persoane apropiate unor oficiali de rang înalt.
Nozdrovska a primit „numeroase ameninţări din partea acuzatului şi familiei lui”, a declarat deputatul Mustafa Naiem.
Potrivit deputatului, la ultima audiere a procesului lui Rosoşanski, tatăl acestuia i-a spus avocatei „vei sfârşi rău”.