În cadrul celei de a 27-a etape a Campionatului Ucrainei la Fotbal din Liga I FC Bucovina este învinsă pe teren propriu de FC Poltava cu scorul de 0:2. Oaspeţii deschid scorul în minutul 22 al primei reprize, iar în minutul 33 aceştia reuşesc să-şi sporească avantajul după executarea unui corner. În minutul 72 echipa cernăuţeană rămâne în inferioritate după ce Oleksii Klaka primeşte al doilea cartonaş galben şi este eliminat de pe teren. Jucătorii FC Bucovina au luptat din răsputeri pentru a schimba situaţia de pe tabela de marcaj, însă toate încercările sunt sortite eşecului. La etapa actuală FC Bucovina se află pe locul 13 în clasamentul general cu 8 victorii, 7 egaluri şi 12 înfrângeri. Miercuri, FC Bucovina a dispus în deplasare de Obolon (Kiev).