Intrarea în Ucraina a vehiculelor cu înmatriculare în Transnistria va fi interzisă. Acesta a fost unul din subiectele discutate ieri de premierul interimar, Aureliu Ciocoi, cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko.
După cum a fost comunicat pentru INFOTAG de către serviciul de presă al Ministerului de Externe, aceștia au remarcat importanța activităților comune de pe agenda relațiilor moldo-ucrainene.
Interlocutorii s-au referit la interacțiunea la frontiera de stat, cooperarea comercial-economică, realizarea unor proiecte de infrastructură
În timpul discuțiilor, au fost confirmate înțelegerile privind admiterea, începând cu 1 septembrie, în traficul rutier internațional doar a automobilelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova care dispun de plăcuțe de înmatriculare de model convenit cu abțibildul «MD», pe lângă autovehiculele înregistrate conform legislației Republicii Moldova.
După cum a informat anterior INFOTAG, această cerință trebuia să intre în vigoare pe 15 februarie 2021, dar guvernul moldovean a decis să o amâne, pentru a desfășura o campanie de informare a locuitorilor din regiune cu privire la necesitatea respectării regulilor.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com