Invitație

image-2019-01-17-22918301-70-centrul-cultural-roman-eudoxiu-hurmuzachi-din-cernauti

Dragi compatrioţi!

Vă invităm în ziua de 23 februarie a.c. la ora 10.00 la o întâlnite de neuitat în incinta Centrului Cultural Roman “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi (str. Kobyleanska, 9) cu autorii unor  cărţi minunate, apărute  în anul centenarului Marii Uniri.

Este vorba despre întâlnirea cu Mihai Iacobescu, profesor universitar, istoric, autor al mai multor cărţi de istorie, dintre care amintim de remarcabilele sale volume, „Din istoria Bucovinei, 1774-1862”), “30 de zile în „Siberia”, „Scrisori din Bucovina” şi cea mai recentă carte  a domniei sale –„Reflecţii privind România Mare (zămislire, evoluţie, prăbuşire)”.

Un alt invitat de onoare al Centrului nostru este profesorul  doctor în istorie Daniel Hrenciuc, autorul recentului volum “Familia Flondor versus destinul Bucovinei istorice”, autor binecunoscut prin cărţile despre minorităţile naţionale din Bucovina, publicate în anii trecuţi.

Cel de al treilea autor de marcă va fi  cunoscutul eminescolog Ion Filipciuc scriitor şi publicist de forţă cu noua sa carte de documente şi comentarii “Generalul Iacob Zadik în Bucovina”.

Au răspuns pozitiv la invitaţia noastră  şi binecunoscuta ziaristă şi scriitoare Doina Cernica care îşi va prezenta volumul  recent “Priveşte şi încearcă să vezi”, apărut la sfârşitul anului trecut, precum şi cercetătoarea ştiinţifică dr. Elena Pintilei —  autoarea albumului  “I. G. Zbiera — Album de familie”.

Alături de cercetărorii sucevnei vor şi trei autori nordbucovineni: publicista cernăuţeană Maria Toacă cu cartea “Drumuri de dor prin Ţara dragă”,  precum şi arhitecta Irina Corotun şi arhivistul Dragăş Olaru care vor prezenta albumul “Cernăuţi. Arhitectură Europeană. Arhitectură Românească”, printre autorii cărora se numără şi domniile lor.

Vă aşteptăm cu drag la o întlnire şi lansare de neuitat.

Centrul Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi”

Добавить комментарий