Președintele României, Klaus Iohannis, nu a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, în mărime de 150 milioane de euro și a remis-o Parlamentului pentru reexaminare.
Klaus Iohannis a menționat că Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău pe 7 octombrie 2015, vizează ratificarea unui acord de asistență financiară rambursabilă în sumă de până la 150 milioane de euro pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei de stat. Împrumutul se acordă pe un termen de 5 ani. Acordul a fost ratificat de Parlamentul României. Potrivit Președintelui României, luând în considerare Declarația comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la București la 27 aprilie 2010, și având în vedere contextul politic actual din Republica Moldova, survenit ulterior adoptării de către Parlamentul României a legii menționate, considerăm că promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme și respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere între UE și Republica Moldova. În context, Klaus Iohannis a menționat că a solicitat reexaminarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău la 7 octombrie 2015.