Poroşenko și Iohannis se văd astăzi la Bruxelles. România decisă să negocieze până rezolvă chestiunea învățământului în Ucraina

Klaus-Iohannis-Petro-Porosenko-1024x576

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko și cel al României, Klaus Iohannis, vor avea astăzi o întrevedere, prima după amânarea vizitei şefului statului român a vizitei sale la Kiev, ca urmare a adoptării noii legi a învățământului din Ucraina. Întrevederea urmează să aibă loc în marja Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles, iar România este hotărâtă să negocieze până se va rezolva chestiunea învățământului în limba română din Ucraina.

„Astăzi voi avea mai multe întâlniri. Sigur o să mă salut cu toții liderii, dar voi avea o întâlnire cu președintele Ucrainei, domnul Poroșenko, fiindcă pentru noi este extrem de importantă legea învățământului din Ucraina și suntem foarte hotărâți să negociem până când se rezolvă chestiunea învățământului în limba română”, a spus șeful statului român, înainte de a participa la reuniune, citat de Agerpres.

De asemenea, Iohannis a precizat că va avea o întâlnire şi cu premierul moldovean, Pavel Filip.

El a mai arătat că la Summitul Parteneriatului Estic va sublinia că este extrem de important ca în centrul atenției să fie cetățeanul.

Добавить комментарий