Gruparea teroristă Stat Islamic din Siria a difuzat joi, pe site-urile jihadiste, o înregistrare video care prezintă cum sunt arși de vii doi soldați turci și a revendicat acțiunea, transmite AFP citată de Agerpres.
Imaginile violente îi arată pe cei doi bărbați în uniformă închiși într-o cușcă, de unde sunt scoși înainte de a fi legați și arși de vii.
Pe 29 noiembrie, armata turcă anunțase că a pierdut contactul cu doi militari aflați în misiune împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în nordul Siriei.
Agenția de știri a organizației jihadiste, Amaq, a indicat în aceeași zi că gruparea teroristă a capturat doi soldați turci într-un sat aflat la vest de al-Bab, în zona rurală din apropiere de orașul Alep.
BBC relatează că nu a putut verifica informaţiile în mod independent, în vreme ce autorităţile turce nu au făcut niciun comentariu cu privire la înregistrare.
Potrivit unor informaţii, accesul la reţele de socializare ca Twitter şi YouTube a fost limitat în Turcia după publicarea înregistrării.
News.ro menționează că, săptămâna aceasta, 16 militari turci au fost ucişi în oraşul sirian al-Bab (nord) — cea mai mare pierdere înregistrată de forţele turce în lupta împotriva Statului Islamic în regiune.