Marți, 25 septembrie 2018, începând cu orele 20:00, în incinta Centrului media „Belle vue” din Cernăuți (strada Olga Kobâleanska, nr.2) în cadrul ediției din acest an la Festivalului „Eusebie Mandicevschi 2018”, a avea loc un simpozion cu tema: „Istoria, literatura și muzica orașului Cernăuți la răscruce de secole”.
Evenimentul va reuni astfel de experţi şi specialişti în domeniul istoriei și artei ca Serghii Osaiciuk care va vorbi despre „Creația în spațiului politic și socio-cultural al Bucovinei austriece”, Petro Rîhlo cu tema: „Literatura germană în Bucovina” și Dietmar Frisenegger cu tema: „Eusebie Mandicevschi — o imagine muzicală a Cernăuțiului și Bucovinei”.
Eusebie Mandicevschi (n. 18 august 1857 la Cernăuți – d. 18 iulie 1929 la Sulz.) se trage dintr-o veche familie de preoți ortodocși români din nordul Moldovei. Familia tatălui său, preotul Vasile Mandicevschi, era originară din comuna Băhrinești, nu departe de târgul Siret, actualmente raionul Hliboca.
Primele noțiuni de muzică bisericească le-a primit de la profesorul său Isidor Vorobchievici, la Seminarul din Cernăuți. În 1875, Eusebie Mandicevschi a plecat la Universitatea din Viena unde a studiat, filologie germană și filozofie. În paralel, a studiat teoria muzicii cu Martin Gustav Nottebohm (1817–1882) și muzicologie, istoria muzicii, estetică muzicală cu Eduard Hanslick (1825–1904).
În 1879 la cunoscut pe Johannes Brahms(1833–1897), cu care a păstrat o adâncă prietenie până la moartea acestuia, care l-a lăsat prin testament custode al masei succesorale.
Cu Eusebie Mandicevschi au studiat o serie de muzicieni români, între care Marțian Negrea, Gheorghe Mandicevschi, Ciprian Porumbescu.
În 1897, ca prețuire pentru studiile sale de muzicologie, Mandicevschi a fost făcut Doctor honoris causa al universității din Leipzig, iar în 1926 primit titlul de Hofrat.