La 1 iulie 1940 a început incidentul armat de la Vicovu de Sus, care a durat trei zile. Ostașii români, retrăgându-se, au oprit trupele sovietice „eliberatoare”, care se apropiau de Mecca românească – Mănăstirea Putna.
Incidentul armat de la Vicovu de Sus din perioada 1-3 iulie 1940 a fost o acțiune militară individuală, desfășurată la nord de localitatea Vicovu de Sus, pe șoseaua Ciudei-Vicov, pe teritoriul Județului Storojineț, de către Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7 Infanterie, aflat sub comanda maiorului Valeriu Carp, împotriva trupelor sovietice care se apropiau de linia de demarcație impusă Regatului României prin ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. În urma acestei acțiuni, a fost asigurată acoperirea zonei Gurii Putnei. Ajuns aici, maiorul Valeriu Carp le-a spus ostașilor săi: „De aici nu ne mai retragem, peste Putna nu se trece. Mergeți la unități și organizați-vă poziții de apărare, și dacă rușii mai înaintează un pas, din ordinul meu și pe a mea răspundere, deschideți focul” .
În contextul evacuării teritoriilor basarabean și nord-bucovinean de către Armata României, începând cu data de 28 iunie ca urmare a ultimatumului sovietic, în dimineața zilei de 28 iunie 1940, Marele Stat Major român a emis dispoziții conform cărora trupele românești trebuiau să nu deschidă focul asupra trupelor sovietice și să nu reacționeze la provocările acestora, iar comandanților li s-a cerut să intre în contact cu trupele sovietice.
Coloane lungi de mai mulți kilometri de militari români au început să se retragă din Bucovina de Nord, spre noua frontieră, cu trupele sovietice aflate la un pas în urmă sau ocupând în prezența trupelor române unele localități. Mai mult, sovieticii nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de ei, depășind-o și înaintând în adâncimea teritoriului – cum s-a întâmplat în Ținutul Herța.
În acest context dificil, în perioada 1-3 iulie șapte delegații sovietice au presat Batalionul 3 Infanterie să se retragă, ceea ce ar fi însemnat că accesul pe șoseaua care ducea spre România, să fie liber. Subunitatea însă a rezistat chiar pe noua graniță aflată la nord de Vicovu de Sus. Cu toate că ordinul anterior interzisese deschiderea focului împotriva trupelor ruse, există date care susțin că militarii batalionului, tocmai asta ar fi făcut. Astfel, conform unui raport oficial al Corpului 10 Armată semnat de generalul Constantinescu, care era comandantul acestuia, batalionul comandat de către Valeriu Carp a ocupat o poziție defensivă și a stopat înaintarea trupelor sovietice, precum și a formațiunilor de partizani (sovietici îmbrăcați în uniforme românești). De asemenea, conducătorii grupelor de partizani au fost capturați de soldații lui Valeriu Carp și împușcați pe loc.
De abia la data de 4 iulie, Batalionul 3 Infanterie s-a repliat pe aliniamentul râului Suceava, pentru a face joncțiunea cu restul Regimentului 16 Infanterie, unitate care a preluat controlul podurilor și drumurilor din acel perimetru.
În contextul evacuării și cedării oficiale a Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța către statul sovietic, această acțiune și-a adus contribuția la menținerea teritoriului aflat la sud de râul Suceava în interiorul noii granițe a României.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
