Anul 1359. Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia Ţării Româneşti cu sediul la Curtea de Argeş. Mitropolitul Iachint s-a bucurat de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici Ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
Anul 1821. Turcii pătrund în Moldova pe la Brăila și în Țara Românească, pe la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta Tudor Vladimirescu. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată.
Anul 1885. A fost emis Decretul regal român privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României. Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Regatului României a fost primită formal în 25 aprilie 1885, deoarece încă din 1864 prin Legea sinodală s-a proclamat „independenţa” Bisericii româneşti. În Constituţia promulgată la 1/30 iulie 1866 se preciza că Biserica Ortodoxă Română este „neatârnată de orice chiriarhie străină”, iar prin Legea sinodală din 1872, Biserica românească era numită din nou „autocefală”. O Biserică autocefală este o Biserică ce are o conducere proprie, adică un sinod prezidat de întâistătătorul acesteia: patriarh, mitropolit sau arhiepiscop.
Conducerea Bisericii autocefale exercită puterea bisericească deplină, cea de învăţătură dogmatică, sacramentală şi jurisdicţională, independent faţă de ierarhia oricărei alte Biserici, dar păstrând principiul egalităţii şi coresponsabilităţii Bisericilor surori.
Anul 1949. A murit marele pictor roman Gheorghe Petrașcu (născut în 1872). Ultimele două decenii din cariera artistică a lui Gheorghe Petrașcu sunt cele care au dat artei plastice din România o operă caracterizată de o maturitate stilistică deplină, fapt pentru care tablourile pe care le-a realizat în această perioadă au dat posibilitatea criticii de artă de a putea defini și a descifra majoritatea coordonatelor estetice care au etalat întreaga măsură a geniului petrașcian. Pentru a ajunge la o stare de grație a maturității, Petrașcu a trecut printr-o evoluție anevoioasă și lentă care i-a solicitat tenacitatea și răbdarea. În anii de tinerețe a oscilat între tendințe contradictorii ca sămănătorismul şi modernismul, în special simbolismul. Artistul a încercat o conciliere a celor două direcții care s-a tradus mai târziu, într-o formulă de artă proprie de natură intimistă. Natura intimistă a stilului nou adus de Gheorghe Petrașcu este argumentată de creșterea continuă a numărului de lucrări cu naturi moarte, interioare și cu flori.
La 1 mai în Ucraina şi în circa 80 de ţări din lume este marcată Ziua internaţională a muncii. Ea mai este numită Sărbătoarea primăverii şi muncii. În Ucraina, până în prezent, continuă discuţiile în jurul acestei sărbători. Treptat componenta politică a acestei zile cu roşu în calendar trece pe plan secundar. Ziua de Întâi Mai se transformă în zi de odihnă pentru toţi, creându-le posibilitate oamenilor să se bucure de natura înfloritoare a primăverii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com