La 1 mai 880, la Constantinopol, împăratul Vasile I construiește biserica Nea Ekklesia (Noua Biserica), un monument care marchează începutul perioadei intermediare în arhitectura bizantină. Construcția a fost începută în anul 876. După cucerirea Constantinopolului, otomanii au transformat-o în depozit de praf de pușcă și a fost distrusă de o explozie în anul 1490.
La 1 mai 1359 Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia Ţării Româneşti cu sediul la Curtea de Argeş. Mitropolitul Iachint s-a bucurat de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici Ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
La 1 mai 1859 s-a născut Alexandru Philippide, lingvist și filolog român, membru al Academiei Române. Alexandru Philippide (1859-1933) a activat ca bibliotecar, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene. A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Mihăilene din Iași. Alexandru Philippide și-a început cariera didactică în 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Naţional din Iaşi. În 1893 a fost înființată la Iași catedra de filologie română, iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, fiind titularul catedrei. În 1898 a devenit membru corespondent al Academiei Române, în 1900 a fost ales membru titular. În perioada 1913-1918 a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universităţii din Iaşi. În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele. În perioada 1897-1906 a redactat o primă formă a Dicţionarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
În 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
La 1 mai 1937, în satul Costiceni, judeţul Hotin (actualmente raionul Cernăuţi), s-a născut Ion Vatamanu, poet, publicist și om politic din Basarabia.. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni. În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chişinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii „Primii fulgi”. În 1971 susține la Universitatea din Lviv, Ucraina, teza de doctorat în chimie. În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta URSS și din Moldova. În 1978 publică, în colaborare cu alți lucrători științifici ai laboratorului de chimie, lucrarea „Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977)”. Iar în 1988 scrie monografia „Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor” în colaborare cu tânărul savant, doctor în chimie Ilie Fiștic. Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului „Glasul”, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății „Dacia”. Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei „Columna”. În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Se stinge din viață la 9 august 1993 și este înmormântat în cimitirul Ortodox Central din Chișinău.
În ziua de 1 mai a anului 1949 a murit marele pictor roman Gheorghe Petrașcu (născut în 1872). Ultimele două decenii din cariera artistică a lui Gheorghe Petrașcu sunt cele care au dat artei plastice din România o operă caracterizată de o maturitate stilistică deplină, fapt pentru care tablourile pe care le-a realizat în această perioadă au dat posibilitatea criticii de artă de a putea defini și a descifra majoritatea coordonatelor estetice care au etalat întreaga măsură a geniului petrașcian. Pentru a ajunge la o stare de grație a maturității, Petrașcu a trecut printr-o evoluție anevoioasă și lentă care i-a solicitat tenacitatea și răbdarea. În anii de tinerețe a oscilat între tendințe contradictorii ca sămănătorismul şi modernismul, în special simbolismul. Artistul a încercat o conciliere a celor două direcții care s-a tradus mai târziu, într-o formulă de artă proprie de natură intimistă. Natura intimistă a stilului nou adus de Gheorghe Petrașcu este argumentată de creșterea continuă a numărului de lucrări cu naturi moarte, interioare și cu flori.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com