La 13 martie 1693 pe tronul Moldovei urcă Dimitrie Cantemir, dar numai pentru trei săptămâni.
La 13 martie 1693, cu două săptămâni înainte de moartea lui Constantin Cantemir, fiul acestuia, Dimitrie, a fost ales domn al Moldovei. Turcii nu i-au dat confirmarea, iar în urma uneltirilor lui Constantin Brâncoveanu, domn al Moldovei a fost numit Constantin Duca, ginerele acestuia. Dimitrie Cantemir a fost nevoit să se întoarcă la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Va reveni la domnie în 1710, domnie care va dura doar doi ani.
Dimitrie Cantemir s-a născut în satul Silişteni din ţinutul Fălciului, fiind cel de-al doilea fiu al serdarului Constantin şi al jupânesei Ana Bantăş. La 15 mai 1685, tatăl său, Constantin Cantemir, a fost numit domn al Moldovei. Preocupat de educaţia fiilor săi, Constantin Cantemir a adus la Iaşi pe Ieremia Cacavela, un învăţat care studiase în Germania şi care cunoştea operele filosofului van Helmont.
Dimitrie a fost trimis în 1688 de tatăl său ostatec la Constantinopol, oraş în care a studiat la Academia Patriarhiei Ortodoxe cu unii dintre cei mai mari profesori greci şi turci de pe atunci. A învăţat limbile greacă, latină, slavonă, turcă, arabă şi persană şi a intrat în contact cu literaturile clasice, cu filosofia neoaristotelică, opusă misticismului ortodox şi bizantin.
Interesele Porții în partea de Nord a imperiului au dus la numirea lui Dimitrie Cantemir pe tronul Moldovei, în noiembrie 1710. Pe plan intern noul domnitor şi-a format Sfatul Domnesc din boieri fideli familiei sale, printre care se număra cronicarul Ion Neculce, mare spătar, Nicolae Costin, mare logofăt, fiul cronicarului Miron Costin. A redus simțitor dările care trebuiau plătite de diferite categorii sociale, îndeosebi de boierii mici şi mijlocii. Scopul său politic era instituirea unei domnii autoritare şi ereditare, urmărind şi ocuparea tronului Valahiei, la care se considera îndreptățit ca urmare a căsătoriei sale cu fiica fostului domn, Șerban Cantacuzino. Astfel se explică prezența, pe propriul sigiliu, a bourului Moldovei împreuna cu acvila Valahiei.
În politica externă s-a apropiat de Rusia, considerând că astfel Moldova va fi mai bine protejată, nutrind şi o deosebită admirație pentru țarul Petru cel Mare. În aprilie 1711, la Luțk, un împuternicit al său a semnat un tratat de alianță cu Rusia, îndreptat împotriva otomanilor. În scurt timp s-a ajuns la un conflict ruso-turc, în bătălia decisivă de la Stănilești, pe Prut (iulie 1711), victoria aparținând turcilor. Dimitrie Cantemir a plecat în Rusia, locuind la Harkiv, la Moscova (1713), apoi la Sankt Petersburg (1719), unde i s-a construit un frumos palat. Agreat de Petru cel Mare, în 1721 a fost numit sfetnic intim al tarului şi membru al guvernului. Cu câțiva ani în urmă, în iulie 1714, fusese primit în Academia din Berlin, ca o recunoaștere a meritelor sale de cărturar.
Dimitrie Cantemir a decedat la 21 august 1723, fiind înmormântat în biserica Sfinții Constantin şi Elena din Moscova. În 1935 osemintele lui au fost depuse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Pe lespedea de marmură ce o acoperă scrie: „Aici, întors din lunga și grea pribegie, înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com