La 17 septembrie 642 arabii musulmani ocupă Alexandria şi incendiază celebra sa bibliotecă. Biblioteca din Alexandria a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității. Situată în Alexandria, adevărată metropolă a civilizației greco-romane din Egiptul antic, conținea peste 900.000 de pergamente. Întemeiat în jurul lui 332 î.e.n. de Alexandru cel Mare, orașul Alexandria s-a dezvoltat în continuare și în vremea lui Ptolemeu I. Acesta din urmă a construit, în 288 î.e.n., un muzeu (palat al muzelor), care găzduia o universitate, o academie și o bibliotecă. La început mărimea bibliotecii se ridica la 400.000 de volume (papirusuri), ca pe timpul lui Cezar să ajungă la 700.000.
La 17 septembrie 1812 a început cea de-a treia domnii a lui Scarlat Callimachi în Moldova. Scarlat Callimachi (1773-1821), a fost domnul Moldovei între 24 august 1806 – 26 octombrie 1806, 4 august 1807- 13 iunie 1810 şi 17 septembrie 1812 – iunie 1819, și al Tarii Româneşti între lunile februarie si iunie 1821. Protector al culturii, a acordat atenție Academiei Domnești din Iaşi şi celei teologice de la Socola. În 1813, odată cu deschiderea Cursului de inginerie şi hotarnică în limba română, de către Gheorghe Asachi, se puneau bazele învățământului academic în limba romană. Din inițiativa lui Asachi a fost pusă în scena şi prima piesă de teatru în limba romană, „Mirtil şi Hloe”, prelucrată după poetul Florian. Lui Callimachi i se datorează elaborarea primului cod de legi din Moldova – Codicele Callimachi, publicat în 1817 în limba greacă.
La 17 septembrie 1823 a încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc. Gheorghe Lazăr (1779-1823) a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” – 1818 din Bucureşti. În Ţara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălescu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții. Şcoala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe Lazăr, răspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite. Cursurile pe care le-a ținut în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie evitată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie. Lazăr spunea auditorilor săi că nu spre Orient trebuiau să-și întoarcă privirile ci spre această antică Ausonia, de unde au provenit glorioșii veterani ai generosului Traian. Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă. În timpul Revoluţiei din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Se pare că Gheorghe Lazăr era pentru Tudor Vladimirescu un om de încredere și de mare necesitate, fapt pentru care inginerului Gheorghe Lazăr trebuiau să i se pună la dispoziție o mie de oameni pentru metereze. De altfel, documentele vorbesc despre activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmboviţa) sau a Moșiei Fântânele (Prahova). Documentațiile acestora s-au păstrat la Arhivele Statului din București.
La 17 septembrie 1864 s-a născut renumitul scriitor ucrainean şi activist public, Myhailo Koţiubinski. Mama sa a fost moldoveancă, din neamul Abaza. Myhailo Koţiubinski (1864-1913) în tinereţe a fost în Basarabia. Viaţa basarabenilor de atunci a fost redată în câteva nuvele de ale sale. Operele de referinţă ale lui Myhailo Koţiubinski sunt povestirile „Umbrele strămoşilor uitaţi” şi „Fata Morgana”. Povestirea „Umbrele strămoşilor uitaţi”, care a servit drept scenariu pentru filmul artistic cu aceiaşi denumire şi apreciat la festivalurile internaţionale, a fost tradusă în română de scriitorul cernăuţean Mircea Lutic.
La 17 septembrie 1939 Armata Roşie a invadat Polonia dinspre est, la șaisprezece zile după ce Germania Nazistă a atacat-o dinspre vest. Invazia sovietică a Poloniei din 1939 a fost o operațiune militară care a fost declanșată fără nicio declarație oficială de război, în timpul primelor etape al celui de-al Doilea Război Mondial.
La șaisprezece zile de la invadarea Poloniei de către Germania Nazistă din partea de vest, Uniunea Sovietică a acționat la rândul ei din partea de est. Invazia a luat sfârșit la 6 octombrie 1939 cu împărțirea și anexarea totală a celei de-a Doua Republici Poloneze de către Germania și Uniunea Sovietică. Guvernul sovietic a anunțat că intervenise pentru a-i apăra pe ucraineni și pe belaruși care locuiau în părțile estice ale Poloniei, deoarece statul polonez se prăbușise în fața atacului Germaniei Naziste și nu mai putea oferi siguranță cetățenilor săi. Înfruntând un al doilea front, guvernul polonez a realizat că apărarea Capului de pod român nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea de urgență a tuturor trupelor în România neutră.
Armata Roșie și-a atins obiectivele, depășind numeric rezistențele poloneze și capturând aproximativ 230.000 de prizonieri de război polonezi. Guvernul sovietic a anexat teritoriul sub controlul acestuia iar în noiembrie 1939 a făcut din 13,5 milioane de foști cetățeni polonezi aflați sub conducerea acestuia cetățeni ai Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a început imediat o campanie de sovietizare a noilor zone dobândite. Aceasta a inclus alegeri organizate, rezultate pe care Uniunea Sovietică le-a folosit să-și legitimeze anexarea Poloniei estice. Sovieticii au înăbușit opozițiile prin execuții numeroase și mii de arestări. Uniunea Sovietică a deportat sute de mii de persoane din această regiune către Siberia și alte părți îndepărtate în patru valuri de deportări între 1939 – 1941.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com