Istoricul zilei: 2 iunie

2 06 2021 ИСТ 4

Anul 1652. A avut loc Bătălia de lângă Batog, în care oastea ucraineană, sub conducerea hatmanului Bogdan Hmelnițki, a zdrobit armata poloneză. Aceasta a fost ultima victorie repurtată de Bogdan Hmelnițki. Peste doi ani ucrainenii vor căuta susținere din partea Moscovei, însă vărsările de sânge în Ucraina nu vor înceta.

2 06 2021 ИСТ 1

Anul 1816. S-a născut Constantin A. Rosetti, om politic liberal, fruntaș al Revoluției române de la 1848, promotor al ziaristicii românești moderne, scriitor, director al Teatrului Național din București (1859-1860), membru fondator al Societății Academice Romane.

2 06 2021 ИСТ 2

Anul 1917. La Chișinău, în gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte – P. Gore, vicepreședinte – Vl. de Herța.

Anul 1952. A început guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu (1901-1965) a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 19 martie 1965. Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin, iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când a fost iradiat.

Anul 1992. Patrioții români Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leșco și Petru Godiac, au fost arestați și aruncați în închisoare, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei URSS,  fiind acuzați de „crime de război și acțiuni de terorism”. În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani. Procesul de judecată a fost considerat neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii „grupului Ilaşcu” fiind condamnați pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova, devenită stat independent din 1991. P. Godiac a ispășit doi ani de închisoare. Ilie Ilașcu a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunității internaționale. A. Leșco a fost eliberat , după 12 ani de închisoare. După eliberarea sa, Ilie Ilașcu a intentat un proces, în urma căruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, ca guvernele R. Moldova și F. Ruse se fac vinovate de condamnarea și ținerea în detenție a acestor deținuți politici și a dispus eliberarea imediata și necondiționată a celor care mai erau în închisoare. Autoritățile separatiste de la Tiraspol nu s-au supus deciziei CEDO și insistențelor repetate ale diferitor structuri internaționale. În data de 2 august 2010 membrii „Grupului Ilașcu” au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.

2 06 2021 ИСТ 3

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий