La 22 februarie 1810, cu 110 ani în urmă, s-a născut poetul și fabulistul român, Grigore Alexandrescu. Viitorul om de litere, Grigore Alexandrescu, a văzut lumina zilei la Târgovişte, în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al lui Mihai Alexandrescu, care a fost vameș și vistiernic, și a Mariei. Rămânând orfan şi sărac, dar cu har deosebit, a învățat limbile greacă şi franceză. Ajuns la București, este elev la pensionul Sfântul Sava, uimindu-și colegii prin cunoștințele în literaturile clasice. A fost coleg cu Ion Ghica și face cunoştinţă cu Ion Heliade Rădulescu. Impresionează pe toţi prin talentul său poetic. În „Curierul Românesc” al lui Ion Heliade Rădulescu debutează cu poezia „Miezul nopții”. Grigore Alexandrescu o vreme a fost ofiţer, demisionând în 1837. Din cauza scrierilor sale „Anul 1840” şi „Lebăda şi puii corbului” este întemniţat. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848. În 1848 Grigore Alexandrescu devine redactor al ziarului „Poporul suveran”. Grigore Alexandrescu este un poet liric. El scrie meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic și umoristic. Cea mai reuşită este „Umbra lui Mircea la Cozia”. E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor. Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron. La 29 mai 1860, Grigore Alexandrescu se căsătorește cu Raluca Stamati, dar după câțiva ani e lovit de o boală mintală grea. Obligat să se retragă din viața publică și să abandoneze activitatea literară, poetul va supraviețui încă 25 de ani. A murit sărac la București în anul 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris lui Alexandru Papadopol-Calimah, deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generației actuale și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”. (V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com