Istoricul zilei: 26 aprilie

26 04 2021 LC IST 1

Anul 1336.   Francesco Petrarca (1304-1374) a urcat pe muntele Ventoux (1.912 m), situat în regiunea Provența din sudul Franței, supranumit „Uriașul de Provence”. Petrarca a fost un savant și poet italian renascentist şi unul dintre cei mai vechi umanişti, fiind numit adesea „părintele umanismului”. În secolul al 16-lea, Pietro Bembo a creat modelul modern de limbă italiană bazat pe lucrările lui Petrarca, precum și pe cele ale lui Giovanni Boccaccio, Dante Alighieri, aprobat ulterior ca model pentru stilul italian de Accademia della Crusca. Sonetele lui Petrarca au fost admirate și imitate în toată Europa în timpul Renașterii și au devenit un model pentru poezia lirică. Petrarca a străbătut Europa, a servit ca ambasador și a fost numit „primul turist”, pentru că a călătorit doar pentru plăcere. Acesta a fost şi motivul pentru care a urcat pe muntele Ventoux.

26 04 2021 LC IST 6

Anul 1462. Începe marea campanie militară a sultanului Mehmed al II-lea împotriva domnului Vlad Ţepeş al Munteniei. Turcii îl înlocuiesc pe Vlad Ţepeş cu fratele său Radu, zis cel Frumos.

Radu cel Frumos a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475).

Anul 1828. Începe Războiul ruso-turc, care se va încheia în 1829 cu Pacea de la Adrianopol.  În cadrul războiului ruso-turc 1828-1829, trupele Rusiei ţariste trec Prutul şi în câteva zile ocupă Moldova şi Valahia. În locul domnilor celor două principate, care se retrăseseră, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei şi Valahiei). Rusia va repurta victorie după victorie, în sprijinul ei venind şi trupe de voluntari români conduse de I. Solomon şi Gh. Magheru, voluntari bulgari, sârbi, greci, etc. Pacea de la Adrianopol din 14 septembrie 1829 pune capăt războiului. Turcia este nevoită să ceară pace, înainte de a fi pe deplin distrusă. În urma războiului, principatul Valahia îşi restituie vechile cetăţi din stânga Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila), ambele principate româneşti îşi recapătă autonomia administrativă şi domniile pământene, libertatea comerţului pentru toate produsele sale (desfiinţarea monopolului turcesc la comerţ), scutirea de obligaţii pentru aprovizionarea cu produse a Constantinopolului şi cetăţilor de la Dunăre, limitarea obligaţiilor la plata tributului, dreptul de a înfiinţa armată pentru ordinea internă,  precum şi înfiinţarea cordoanelor sanitare la hotar.

Anul 1963. A murit poetul, prozatorul şi dramaturgul Vasile Voiculescu, cunoscut pentru scrierile „Din Ţara Zimbrului”, „La pragul minunii” şi „Lostriţa”.  Vasile Voiculescu a fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958-1962).  Poetul român, care după 1948  a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare …”.  Cele 90 de sonete ale sale sunt o monografie închinată „paradisului și infernului iubirii”.  În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București.

26 04 2021 LC IST 7

Anul 1986. A avut loc un grav accident nuclear la Centrala atomo-electrică de la Cernobyl, aflată la 200 kilometri  de Kiev. Vârtejuri de foc şi praf s-au ridicat la înălţimea de aproape doi kilometri cu o putere egală cu o sută de explozii atomice de la Hiroshima şi Nagasaki luate împreună, iar din reactorul afectat au fost aruncate până la 1 miliard curie de energie radioactivă şi aproximativ 156 tone de produse suprimate. În Ucraina au fost poluate cu substanţe radioactive 2.293 de localităţi, în care trăiau pe atunci 2,6 milioane de persoane. În rezultatul catastrofei au fost scoase din folosinţă agricolă circa 5 milioane hectare de pământ arabil. De asupra Blocului energetic nr.4, unde s-a produs explozia, cu ajutorul partenerilor internaţionali a fost ridicat un sarcofag.

26 04 2021 LC IST 8

Anul 1993.  Curtea Constituţională a decis că Academia Română  are competenţa de a stabili normele ortografice ale limbii române:  „â” a avut câştig de cauză asupra lui „î”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий