La 28 februarie 1849, la Cernăuți a fost inaugurată Catedra de limba și literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice.
Această dată este legată de numele lui Aron Pumnul, „apostolul deșteptării naționale din Bucovina”. Participantul activ la revoluția din 1848, Aron Pumnul, după ce a pribegit prin Transilvania și Moldova, se stabilește la Cernăuți. În februarie 1849 în viața lui Aron Pumnul are loc un eveniment, care-l va marca pentru totdeauna: el este numit profesor la prima catedră de limba şi literatura română, înfiinţată în Austria la Liceul german din Cernăuţi („Enciclopedia română” îl numeşte „Institutul de studii filosofice”). Lecţia inaugurală a susţinut-o la 28 februarie 1849 în prezenţa unui numeros şi entuziast public de români bucovineni. Mărturiile contemporanilor şi ale elevilor săi probează „foarte extinse şi temeinice cunoştinţe filosofice, teologice, istorice şi filologice.., o deosebită inteligenţă şi un rar tact pedagogic”. Bunăoară, Ion al lui G. Sbiera scrie: „Chiar de la prima sa aparițiune pe catedră, Aron Pumnul a fermecat inimile auzitorilor săi”.
În istoria românismului, Aron Pumnul a rămas ca dascălul venerat al lui Eminescu. Aceasta este de ajuns ca Aron Pumnul să merite prețuirea postumă. Nu i-a fost dascăl la clasă, dar i-a fost mai mult decât atâta: un dascăl de suflet. L-a îndrăgit atât de mult pe învățăcelul său, încât după moartea unicului său fiu, Ioan, ar fi vrut să-l înfieze.
Atunci când a început să fie criticată doctrina lui Aron Pumnul, anume Mihai Eminescu se ridică în apărarea profesorului său iubit. În articolul polemic „O scriere critică”, luând apărarea lui Pumnul, Eminescu schițează pentru prima dată imaginea unui apostol al deșteptării naționale, scriind: „Persoana asupra căreia aveți bunătatea a face aluziuni atât de delicate, domnul meu, a încetat de mult de a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab… el e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”.
Prețuirea lui Aron Pumnul de către tânărul Eminescu, în ciuda opiniilor critice, uneori chiar drastice din articolele lui Titu Maiorescu, arată o înțelegere profundă a sensului național în care dascălul său, plecat din Blajul Școlii Ardelene, vedea istoria și limba unui popor ca elemente vitale ale existenței lui.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
