La 3 iulie 1932, în localitatea Pătârlagele, județul Buzău, s-a născut cunoscuta actriță română, Coca Andronescu.
Coca Andronescu a absolvit Institutul de Teatru din Cluj (promoţia 1953), după care a fost repartizată la Teatrul Naţional de Stat din Baia Mare. Apoi a făcut parte din trupa Teatrului Național din București – din 1957 și până la sfârșitul vieții. A debutat în spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian (1956), sub bagheta regizorală a lui Sică Alexandrescu. I s-a încredințat un rol episodic – al unei eleve. Iar în anul următor se produce în rolul Pyrrhei în spectacolul „Ovidiu” după cunoscuta piesă a lui Vasile Alecsandri. Acest rol, precum și cele ale „Pantofăresei” în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca (1958) și „Mirandolinei” din „Hangiţa” de Carlo Goldoni (1959) i-a adus consacrarea.
Coca Andronescu a fost o prezenţă activă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, fiind distribuită alături de o echipă de artişti reputaţi în piese precum „Îmblânzirea scorpiei” (1975), „Fiicele” de Sidonia Drăguşanu (1976), „Gaiţele” de Al. Kiriţescu (1977), „Căruţa cu paiaţe” de Mircea Ştefănescu (1978), creaţii care au impus-o ca actriţă de comedie cu un simţ special al construcţiei şi al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă.
Mirajul cinematografiei a făcut ca actriţa Coca Andronescu să fie protagonista multor pelicule de film, printre care „Nu vreau să mă însor” (1960), „Bădăranii” (1960), „Post restant” (1961), „Titanic Vals” (1964), „Dragoste la zero grade” (1965), „Zile de Vară” (1968), „Aşteptarea” (1970), „Comedie fantastică” (1975), „Singurătatea florilor” (1975), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Tufă de Veneţia” (1977), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Expresul de Buftea” (1978), „Alo, aterizează străbunica!” (1981), „Cuibul de viespi” (1986) sau „Moartea unui artist” (1989).
A fost o vreme, la începutul anilor 70, când Coca Andronescu devenise extrem de populară, de iubită şi de aşteptată în casele a milioane de români, graţie unui miniserial difuzat de Televiziunea Română „Tanţa şi Costel” (cu motto-ul „Iubirea e un lucru foarte mare”), unde făcea echipă cu nu mai puţin regretatul Octavian Cotescu. Aurel Storin, maestru al umorului, i-a făcut actriţei un admirabil portret: „Sclipire de-o secundă, spirit neastâmpărat, această actriţă spumoasă ca o şampanie traversa scena într-o fluturare de voie bună. Ea contamina atmosfera din jur, stârnea parcă o stare specială de veselie şi de mişcare euforică a moleculelor de aer care-i înveleau cuvintele şi mişcarea. Totul în jurul ei slujea, într-un fel, clipa de tonică minune a râsului spontan, când noi toţi – oameni serioşi, cu mustăţi şi cu probleme – ne aflam, în întregime şi necondiţionat, la dispoziţia unei mari actriţe de comedie. Poate ea nu lucra întotdeauna cu pastă subţire. Un personaj ca Tanţa – pe care l-a făcut celebru – îi cerea poate altceva. Şi nu pot să nu-mi aduc aminte că, în plină efervescenţă satirică, ea transmitea şi un fel de simpatie aproape stânjenitoare pentru personaj”.
În vara fierbinte a anului 1998, pe data de 5 august, după numai 66 de ani trăiţi (dintre care o mare parte pe scenă), clipeşte pentru ultima oară, cuprinzând în ochii rămaşi întredeschişi toată tristeţea lumii văduvită de râsul ei zglobiu. Tanţa pleca la ceruri să-l întâlnească din nou pe Costel, într-o gară a Eternităţii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
