Istoricul zilei: 3 iunie

3 06 2021 ИСТ 4

Anul 1428. Are loc Bătălia de la Golibac, localitate din  în Serbia. Oastea creștinilor din Țara Românească, condusa de Dan al II-lea, care a participat la luptă alături de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei și suzeranul său, este înfrântă de turci şi ca urmare țara Românească trebuia să le plătească acestora tribut. În primăvara anului 1428, o armată destul de numeroasă, condusă de Sigismund de Luxemburg trece Dunărea până în dreptul cetății Golubăț și se pregătește pentru încă o campanie otomană. Alături de armata Ungariei participau și trupe trimise ca sprijin de aliații lui Sigismund: lituanienii și polonezii marelui duce Witold, cei 6.000 de călăreți valahi ai domnitorului Dan al II-lea al Țării Românești și moldovenii trimiși de către Alexandru cel Bun. Simpla veste a sosirii unei uriașe armate otomane, conduse de însuși sultanul Murad, a făcut ca în oastea ungurilor să se instaleze o panica și un haos de nedescris . Astfel, armata ungara a început o retragere în grabă și rușinoasă, atât de dezorganizată încât în 1428 la Golubăț au murit mai mulți unguri înecați în Dunăre decât efectiv în lupta cu turcii. Sigismund abia a reușit să fie salvat, ajutat fiind de un nobil maghiar, în timp ce lituanienii, polonezii, italienii și valahii le-au asigurat retragerea. La 3 iunie 1428 Sigismund de Luxemburg ajunge la o înțelegere cu turcii, retrăgându-și armata și cedând cetatea Golubăț în mâinile otomanilor.

Anul 1849. Armata revoluționarului român transilvănean Avram Iancu, obține o mare victorie împotriva celei maghiare lângă Abrud. Avram Iancu (1824-1872) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

3 06 2021 ИСТ 1

Anul 1899. A murit la Viena, Johann Strauss (fiul), compozitor de muzică de dans şi operetă, considerat “regele valsului”.

Anul 1910. S-a născut actriţa Paulette Goddard (Marion Levi), partenera lui Charles Chaplin în două dintre capodoperele acestuia – „Timpuri noi” și „Dictatorul”.

3 06 2021 ИСТ 2

Anul 1980. A fost creat Parcul Național Carpații – primul și unul dintre cele mai mari pacuri de ocrotire a naturii din Ucraina. El a fost creat cu scopul de a ocroti landșafturile naturale unice din Europa Centrală, care dispune de un enorm potențial recreativ. Suprafața parcului este de 50 mii hectare, dintre care se află în folosință permanentă 38 mii hectare.

3 06 2021 ист 3

La 3 iunie este marcată Ziua mondială a bicicletei. Ea a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 12 aprilie 2018.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

 

Добавить комментарий