Istoricul zilei: 31 iulie

3`1 07 2021 LC IST 7

Anul 1227.  A început creştinarea cumanilor si brodnicilor, de pe teritoriul actual al Moldovei (31 iulie 1227 – 21 martie 1228).

Anul 1431. Prima atestare a oraşului Piatra Neamţ. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85.055 de locuitori. Într-un act din 31 iulie 1431 domnul moldovean Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistriţa doua prisăci, menţionând și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”. Statutul de târg domnesc orașul îl primește doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri – 1552, 1570, 1594), de către Stefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală.

31 07 2021 LC IST 6

Anul 1886. A încetat din viaţă marele pianist şi compozitor maghiar, Franz Liszt.  Franz Liszt sau Liszt Ferenc (1811-1886) a fost şi unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.

Călătoriile lui Liszt în Europa central-răsăriteană, în anii care au precedat revoluțiile de la 1848 constituie, se poate spune, pagini de istorie muzicală și, în același timp, politică. Turneul pe care l-a întreprins în spațiul românesc, unde a ascultat și asimilat muzica la care se referea pianistul moldo-american, a început la Timișoara, în noiembrie 1846 și s-a încheiat la Iași, în ianuarie 1847. Avea să revină la Iași, în mai, după un periplu prin Ucraina și două săptămâni petrecute la Cernăuți, iar apoi să plece la Constantinopol, după o escală forțată, în carantină, la Galați.

31 07 2021 LC IST 4

Anul 1914. S-a născut actorul francez de origine spaniola, Louis de Funès (Louis Germain David de Funès de Galarza). Louis de Funès (1914-1983), într-un sondaj de opinie din 1968, a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria „Jandarmul din Saint-Tropez”, sunt bazate pe gaguri vizuale, deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate.

31 07 2021 LC IST 3

Anul 1971. Misiunea Apollo 15 a aselenizat și a devenit prima misiune care a folosit un rover lunar. Apollo 15 a fost a noua misiune cu echipaj uman din programul Apollo, a patra care a aselenizat și a opta care și-a încheiat misiunea cu succes. Aceasta a fost prima din ceea ce s-au numit „J missions”, sejururi de lungă durată pe Lună cu o concentrare mai mare pe știință decât ar fi fost posibil în misiunile anterioare. Misiunea a început la 26 iulie 1971 și s-a încheiat pe 7 august. NASA a numit-o cel mai de succes zbor cu echipaj uman realizat vreodată. Comandantul David Scott și pilotul Modulului Lunar James Irwin au petrecut trei zile pe lună și un total de 18,5 ore în afara navei spațiale lunare privind activitatea extra-vehiculară.

31 07 2021 LC IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий