La 5 aprilie 1874, la Viena a avut loc premiera operetei „Liliacul”, de Johann Strauss (fiul). „Liliacul” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, al cărui libret a fost scris de Karl Haffner și Richard Genee, după nuvela „Le Reveillon” de Henri Meilhac și Ludovic Halévy.
În România, prima reprezentație a „Liliacului” a avut loc la 20 martie 1891, la Teatrul Național din București, sub conducerea artistică a lui George Stephănescu. De atunci a fost reprezentată de principalele companii de operă și operetă din România. Opereta „Liliacul” figurează și în repertoriile Teatrelor de Operă din Ucraina. În fosta URSS opereta „Liliacul” a fost ecranizată.
La 5 aprilie 1882 s-a născut Viaceslav Lypynski, istoric ucrainean, activist public şi politic, publicist, diplomat, unul dintre cei mai originali filosofi din Ucraina. Poetul Evghen Malaniuk l-a numit pe Lypynski „Kant al gândirii ucrainene”. În perioada hatmanatului i s-a propus postul de ministru de Externe, însă el a refuzat. În schimb a devenit ambasadorul Ucrainei la Viena (1918-1919). A murit în emigrație, 1931, la vârsta de 49 de ani, suferind de tuberculoză.
La 5 aprilie 1884, la Răzeni, Basarabia, s-a născut Ion C. Inculeț, om politic român, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru român, membru al Academiei Române. Ion Inculeţ, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia în momentul unirii cu România, a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea acestui act istoric, însă destinul a făcut ca el să fie martor de pe poziţii executive în statul român la destrămarea idealului său politic şi de viaţă, în urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică în iunie 1940.
Ion Inculeţ a absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 este admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinând dreptul de a se înscrie la Seminar. S-a înscris la Facultatea de fizică şi matematică a Universității Imperiale din Sankt-Petersburg, pe care a absolvit-o cu diplomă de gradul I şi cu recomandare pentru profesorat. În anii studenţiei la Petersburg, din iniţiativa lui, este creată Asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg „Bessarabskoe zemliacestvo“.
În anul 1917 Ion C. Inculeț a devenit deputat în Sovietul din Petrograd, iar în aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu, Aleksandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie. Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al moldovenilor unionişti şi este ales deputat în „Sfatul Ţării“ împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani. După preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Ion C. Inculeţ a militat pentru unirea Basarabiei cu România. La 21 noiembrie 1917 el a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia. În perioada mandatului său, la 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a puterii la Chişinău de către bolşevici, iar la 24 ianuarie Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia, iar la 27 martie – unirea cu România.
După realizarea Marii Uniri a românilor la 1 decembrie 1918, Ion C. Inculeţ îndeplineşte funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920. În ianuarie 1922 Ion C. Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu. Activează ca deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice.
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea: „Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbii române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse în calea Unirii cu toți românii” .
Din nefericire, printr-o lovitură a destinului, va fi martor la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Ion C. Inculeţ va asista de pe poziţii executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.
Ion C. Inculeţ s-a stins din viață în rezultatul unui atac de cord la 19 noiembrie 1940, la Bucureşti. Există şi unele opinii, potrivit cărora s-a sinucis, ca urmare a situaţiei dramatice a pierderii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, în vara acelui an. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi.
La 5 aprilie 1932 s-a născut scriitorul român Fănuș Neagu. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1993-1996). Fănuş Neagu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. Fănuş Neagu este autorul romanului „Scaunul singurătății”. În anul 1993 Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara pune în scenă piesa lui „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. Fănuş Neagu a decedat în 2011.
În ziua de 5 aprilie a anului 1955 sir Winston Churchill demisionează din funcţia de prim-ministru al guvernului britanic, după o activitate de peste 50 de ani. După retragerea sa din viaţa politica s-a dedicat scrisului. Pentru operele sale, în special pentru lucrarea fundamentală „Al doilea război mondial” (în șase volume), i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură în 1953. Winston Churchill este cunoscut ca o mare personalitate a secolului XX şi unul din cei mai importanţi conducători din istoria Regatului Unit şi a lumii întregi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com