La 5 februarie 1859, la Iași, în vârstă de 40 de ani, s-a stins din viață poetul, prozatorul, eseistul, memorialistul și criticul literar român, Alecu Russo.
Alecu Russo s-a născut la 17 martie 1819 în Basarabia, în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveția, unde învață limbile franceză și germană. Fiind student la Institutul lui Francois Naville de lângă Geneva, Alecu Russo își încearcă puterile în literatură. Majoritatea lucrărilor lui au fost scrise în limba franceză și au apărut postum, în traducere.
Revine în Moldova la 1839, în ținutul Bistriței, unde tatăl său arendase niște pământuri. Călătorește cu Vasile Alecsandri în ținuturile Neamțului, intrând în contact cu frumusețea folclorului și peisajului românesc. Impresiile de călătorie au servit drept material etnopsihologic pentru „Piatra Teiului”, lucrare de referință a literaturii române. În Munții Vrancei, la Soveja, Alecu Russo culege balada „Miorița”. Balada populară „Mioriţa” este o adevărată capodoperă a folclorului nostru, pe care criticul și istoricul literar George Călinescu o plasează între operele fundamentale ale poporului român. Descoperirea baladei „Mioriţa” este rodul unei întâmplări la care Alecu Russo nu se aştepta. Alecu Russo i-a încredinţat balada poetului Vasile Alecsandri, pe care acesta o „şlefuieşte” şi o publică cu titlul „Mieoara”, pentru prima dată în anul 1850, în gazeta „Bucovina” din Cernăuţi.
Alecu Russo participă la Revoluția de la 1848 din Moldova și, ca ideolog al generației pașoptiste, luă parte la Marea Adunare Națională românească de la Blaj și apoi la cea de la Lugoj. Este arestat și întemnițat la Cluj. Iar mai târziu se stabilește la Paris. În 1850, în revista politică a românilor exilați la Paris – „România Viitoare”, publică „Cântarea României” (versiunea franceză). Istoricul Nicolae Iorga o va aprecia astfel: „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea întitulată „Cântarea României” … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, „țara cea dragă”, și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea evenimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic”.
La un an după aceasta, Alecu Russo revine în țară și în 1859 moare la Iași, suferind de tuberculoză. După moartea scriitorului în „Foaia Societății pentru literatură și cultură română din Bucovina”, sunt publicate articolele lui „Poezia populară” și „Decebal și Ștefan cel Mare”, scrise cu un an înainte de revoluția pașoptistă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
