La 6 ianuarie se împlinesc 88 de ani de la moartea lui Iacob Negruzzi.
Iacob Negruzzi s-a născut la 31 decembrie 1842 în Trifeștii Vechi, județul Iași în familia scriitorului Constantin (Costache) Negruzzi (cel care l-a cunoscut personal pe poetul rus Aleksandr Pușkin, la Chișinău) și Mariei Gane. Își face studiile la drept în Germania, obținând doctoratul în 1863. Revenind în țară, Iacov Negruzzi activează timp de douăzeci de ani în calitate de profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, apoi la Facultatea de Drept a Universității din București, de unde iese la pensie în 1897.
S-a afirmat și ca scriitor, dramaturg, critic literar, politician, președinte al Academiei Române. Ca scriitor debutează în 1866, în „Foaia societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina”, care se edita la Cernăuți de la 1 martie 1865. Reiese că a debutat în același an și în același oraș ca și Mihai Eminescu, poetul nostru național. Însă cu trei ani în urmă, în 1863, Iacob Negruzzi, împreună cu alți intelectuali români din Moldova – Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele Societății culturale „Junimea” și ale revistei „Convorbiri literare”, care, mai târziu, au jucat un rol deosebit în destinului de poet al lui Mihai Eminescu. Cu Mihai Eminescu a făcut cunoștință la Viena, unde acesta era la studii. Iacob Negruzzi a lăsat mărturii și despre activitatea Societății „Junimea”, și despre Mihai Eminescu. Despre marele nostru poet el scria: „Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care își câștigase de mult inima tuturor, și ne aducea ultima poezie ce o făcuse, o refăcuse, o rafinase, căutând mereu o forma mai perfecta, o cetea parca ar fi fost o lucrare străina de el. Niciodată nu s-ar fi gândit măcar să o publice: publicarea îi era indiferentă, unul sau altul din noi trebuia să-i ia manuscrisul din mână și să-l dea la „Convorbiri literare”.
Iacob Negruzzi, acest „gospodar al vieţii culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui şi, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susţinători ai adepţilor proaspăt recrutaţi, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.
(V.K.)