Anul 1822. Ţarul rus Alexandru I aprobă decizia Consiliului de Miniştri privind scutirea coloniştilor nemţi şi bulgari stabiliţi în Basarabia ţaristă, de la plata taxei către stat pentru lemnul adus din Herson, pentru a-l utiliza la construcţia caselor personale şi a clădirilor publice.
Anul 1829. Generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseleff este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei.
Anul 1877. În timpul războiului pentru independenta României, trupele române comandate de colonelul George Slăniceanu ocupă oraşul puternic fortificat Rahova, în urma unor lupte grele desfăşurate în zilele de 7-9 noiembrie. În aceste lupte au căzut eroic 4 ofiţeri, 148 de soldaţi, 181 au fost răniţi. Pierderile otomane au fost şi ele însemnate – 222 de militari (morţi şi răniţi), 54 de prizonieri. Cucerirea Rahovei a îmbunătăţit situaţia operativă a armatelor româno-ruse care acţionau în nord-vestul teritoriului bulgar, permiţându-le să se concentreze asupra obiectivului principal – Plevna.
Anul 1917. A avut loc Marea Revoluţie Socialistă din octombrie în Rusia, care inaugurează în istoria lumii apariția lagărului comunist. Revoluţia a fost numită din octombrie deoarece în Rusia ţaristă de până în 1917, conform calendarul vechi bisericesc, data era de 25 octombrie.
Conform noului calendar introdus de sovietici în Rusia la 1917 data revoluţiei s-a modificat pe 7 noiembrie.
Anul 1983. A decedat sculptorul român Ion Jalea, membru al Academiei Române din 1963. Ion Jalea (1887-1983) a sculptat foarte mult timp numai cu o mana, pierzându-şi celălalt braţ în timpul Primului Război Mondial. A absolvit Şcoala de Arte şi Meserii, iar apoi a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Formaţia sa artistică şi-a desăvârşit-o la Academia Julian din Paris. Munca şi talentul i-au fost recunoscute, Ion Jalea primind foarte multe premii, precum Marele Premiul al Expoziţiilor Internaţionale din Barcelona şi de la Paris, Premiul National Pentru Sculptura, Premiul de Stat. În anul 1956 a fost ales preşedintele activ al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania.
Anul 2015. La Washington a avut loc ceremonia inaugurării şi sfinţirii Memorialului jertfelor Foametei din Ucraina. Monumentul reprezintă un câmp de grâu din bronz, cu o lungime de nouă metri. Este proiectul Larisei Kurilas, cetăţeană americană de origine ucraineană. Monumentul se află în apropiere de edificiul Congresului, alături de gara centrală din Washington.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com