La 9 martie 1907, cu 113 ani în urmă, s-a născut Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor, filosof.
Mircea Eliade este autorul a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi. Opera completă a lui Mircea Eliade ocupă circa 80 de volume. A fost profesor la Universitatea din Chicago, SUA. În anul 1990 i s-a acordat titlul de membru post-mortem al Academiei Române.
Mircea Eliade s-a bucurat de mai multă faimă în străinătate decât în patria-mamă. Scriitorul este doar unul dintre intelectualii pe care i-a avut cultura română, dar a cărui operă este mai cunoscută şi mai apreciată în afara graniţelor ţării decât în România. „Poporul român este prea umil, îi lipseşte mândria şi tendinţa de a tinde spre înălţimi», spunea filosoful Emil Cioran într-una dintre scrierile sale. Aceasta a fost soarta mai multor oameni de cultură români, printre care Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, chiar şi Emil Cioran. Ei au fost ignoraţi în ţara lor, însă au reuşit să-i cucerească pe străini.
Ilustrul Mircea Eliade este o valoare incontestabilă, cu ajutorul căruia România a pătruns la nivelul cel mai înalt al literaturii europene. Mircea Eliade părăseşte România, o ţară care nu-i oferea prea multe, şi devine titular al Catedrei de Istorie a Religiilor la Universitatea din Chicago în 1962. Formarea filosofică a intelectualului a avut loc în România, după un intens studiu al marilor scriitori ai lumii. Primele opere nu întârzie să apară, scrisul lui reuşind să-i surprindă chiar şi pe marii critici literari ai vremii. Adolescenţa sa este marcată de publicarea a numeroase articole de entomologie şi a primelor sale romane, precum „Gaudeamus» şi „Romanul Adolescentului Miop». La puţin timp, în anii studenţiei, îl cunoaşte pe filosoful Nae Ionescu, care îşi va pune amprenta asupra carierei lui. În calitate de profesor al diamantului încă neşlefuit în vremea aceea, în persoana lui Mircea Eliade, Nae Ionescu îi observă imediat talentul şi decide să-i ofere un loc în redacţia ziarului „Cuvântul». În 1928, Mircea Eliade obţine o bursă la o Universitate din India, dar decide să mai zăbovească puţin în Himalaya, unde avea să trăiască povestea vieţii lui. Romanul „Maitreyi” descrie în totalitate această perioadă din viaţa intelectualului. Aici învaţă limbile sanscrită, pali şi bengali cu tatăl misterioasei adolescente Maitreyi, şi îl cunoaşte pe Mahatma Gandhi, care îi va deveni mentor în probleme de spiritualitate.
După plecarea din Himalaya, Mircea Eliade publică o carte despre practicile Yoga. Savantul român devine fascinat de cultura şi filosofia indiană, dar mai cu seamă de frumuseţea indiencei Maitreyi, cu care leagă o poveste de dragoste interzisă de barierele culturale.
Mircea Eliade îşi găseşte sfârşitul pe pământ american, afectat de vocile rele din România, situaţie care conduce la deteriorarea sănătăţii sale. Aprecierea pentru scrierile lui Eliade a venit din partea altor ţări, lucrările sale fiind traduse post-mortem în limbile spaniolă, italiană şi portugheză. În mod cert, literatura ar fi avut de suferit fără romanele, nuvelele fantastice sau cărţile de istorie a religiilor ce se află sub titulatura marelui Mircea Eliade.
În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedie a religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istorie a credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istorie a religiilor, care să apară sub forma unui mic dicționar.
Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com