Săptămâna trecută, la Cernăuți a susținut un concert interpretul Ivo Bobul. Fără multă publicitate și agiotaj cântărețul și-a adunat în sala Teatrului publicul pasionat de cântecele sale. Iar Ivo Bobul are mulți admiratori, mai ales în Bucovina lui natală. Ca artist popular nu numai prin titlul onorific, dar și prin esența creației sale, Ivo Bobul își stimează foarte mult spectatorii. În fiecare an el propune un program deosebit, în care lirica nouă armonizează cu șlagărele îndrăgite, cu rok-balade și romanțe. Ca mesager al cântecului ucrainean de estradă, el este cunoscut în circa 20 de țări ale lumii.
În unul din interviurile, acordate în preajma concertului de la Cernăuți, Ivo Bobul a accentuat că își menține popularitatea nu prin prezența în rețelele de socializare, în Instagram, ci prin cântece și prin relațiile nemijlocite cu oamenii, care îi și organizează concertele în țară.
Una din întrebările, la care artistul poporului, Ivo Bobul, nu-i place să răspundă este cea lipsită de tact: de ce tineretul evită concertele lui? „Aceasta nu înseamnă că eu cânt numai pentru oamenii în vârstă. Am auditoriul meu, format în decursul anilor. Acești oameni vin la concertele mele cu copiii și nepoții lor”, afirmă interpretul.