Într-un interviu acordat Ediției „Apostrof”, cunoscutul jurnalist și voluntar suedez, Jonas Ochman, a declarat că Occidentul compară Ucraina cu Afganistanul din cauza lipsei unei democrații reale, a unor partide politice normale și din cauza conflictului armat din Donbas. „De exemplu, Boeing-ul doborât a creat stare generală de șoc. În ciuda dovezilor oamenii caută o explicație, sunt în așteptarea rezultatelor investigației. Spun cu sinceritate că din interviurile realizate cu americanii, am înțeles că pentru ei Ucraina se aseamănă cu Afganistanul.
Trebuie să recunosc că au o anumită logică în acest sens. În Ucraina nu există o democrație adevărată, nu există partide politice normale. Despre oligarhi nici nu mai vorbesc. Mă aflu foarte des în Ucraina, există anumite lucruri pe care cu greu le pot înțelege. Există o mulțime de oameni cărora nu le pasă că țara se află în război”, a spus el. În același timp, potrivit lui Ochman, pentru unele țări, cum ar fi Germania și Franța, evenimentele din Ucraina sunt concepute ca întâmplări „îndepărtate” și „neplăcute”. „De exemplu, pentru țările scandinave, Germania sau Franța evenimentele din Ucraina sunt concepute ca niște întâmplări neplăcute ce au loc foarte departe. Însă, asupra statelor baltice planează un pericol iminent. Eu sunt originar din Europa de Vest, am trăit în multe state, vorbesc limbi diferite și trebuie să înțelegem că până la acest moment Europa de Est pentru Occident continuă să rămână un teritoriu cu alte reguli, ceva de genul Uniunii Sovietice sau Rusiei”, spune Jonas Ochman.
P.S. Jonas Ochman (poreclit Panda) este realizator de filme documentare, jurnalist, unul dintre fondatorii proiectului de voluntariat Blue/Yellow care are ca scop sprijinirea armatei ucrainene. S-a născut în Suedia, a trăit în Lituania mai mult de 10 ani, iar acum deseori vizitează Ucraina, în special Donbasul.