Retragerea trupelor rusești este o soluție doar în cazul capitulării Rusiei. Opinia îi aparține jurnalistului ucrainean din regiunea Lugansk, Iurii Zoria.
Într-un articol publicat pe portalul euromaidanpress.com, acesta face referire la conflictele militare din Moldova și Georgia și la acțiunile Rusiei în aceste zone.
Zoria susține că acum Rusia ar vedea înțelegerile de la Minsk la fel ca și cele la care s-a ajuns cândva cu Moldova și Georgia.
„Rusia a văzut ambele înțelegeri de la Minsk ca un fel de acte de capitulare precum cele semnate cu Georgia și Moldova anterior, ceea ce înseamnă întărirea pozițiilor rusești în țară. Cu toate acestea, acordurile din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud au luat în considerare legalizarea prezenței militare ruse în regiuni, în timp ce Minskul ar fi avut menirea de a legaliza autoritățile statale ruse în Ucraina. Dezangajările, ca final al acordurilor de capitulare, au întărit granițele regiunilor ocupate și au stabilit un control al frontierei de către forțele ruse. Dezavantajele de orice alt tip nu garantează siguranța zonei demilitarizate așa cum s-a întâmplat în Abhazia, care a fost ocupat în 1992, la scurt timp după ce Georgia și-a scos trupele în baza acordului de încetare a focului cu Rusia”, scrie jurnalistul.
Astfel, Zoria consideră că Ucraina trebuie să învețe lecția de la Georgia și Moldova. El face referire la intențiile lui Zelensky de a demilitariza regiunile afectate de război și la retragerea trupelor din câteva zone.
zugo.md