Din cer senin în Ucraina a fost creat un nou minister. Este vorba de Ministerul pentru Politică Informaţională, a cărui apariţie a generat un val de proteste în mediul jurnaliştilor din ţară. Ministru al Informaţiei a devenit jurnalistul şi politicianul Iuri Steţ, un apropiat al Preşedintelui Petro Poroşenko. Unele partide politice din coaliţia proprezidenţială nu au fost de acord cu ideea de a crea Ministerul pentru Politică Informaţională.
Susţinătorii lui Iuri Steţ sunt de părere că Ministerul Informaţiei este necesar în contextul războiului informaţional dintre Ucraina şi Rusia, în care Kievul nu este învingător. Şeful fracţiunii proprezidenţiale, Iuri Luţenko, a comunicat că atacurile informaţionale ale Kremlinului trebuie oprite cu ajutorul unui instrument politic adecvat. Noul ministru al Informaţiei a declarat după alegerea sa în funcţie că ministerul său va face tot posibilul pentru a reacţiona la propaganda rusă şi a contracara efectele negative ale politicii informaţionale anti-ucrainene.
Argumentându-şi rolul special în noul Cabinet al Miniştrilor, Iuri Steţ a mai adăugat că ministere similare funcţionează şi în alte state, cum ar fi, de exemplu, India. Ce-i drept, trebuie să specificăm că în afară de India, ministere de acest gen funcţionează mai ales în ţări cu sisteme democratice disfuncţionale, în care au loc încălcări grave ale libertăţii cuvântului şi drepturilor fundamentale ale omului.
Asupra acestui fapt au accentuat jurnaliştii ucraineni, care au protestat în faţa Parlamentului de la Kiev, declarând că Ministerul Informaţiei se poate transforma într-un „minister al cenzurii”. Jurnaliştii principalelor mijloace de informare în masă din Ucraina au frică să nu li se pună ultimatumuri de către ministerul respectiv sub pretextul unor necoincidenţe dintre conţinutul informaţiei din presă cu politica oficială a statului. Această situaţie, să recunoaştem, cam miroase a cenzură.
Jurnalista ucraineană Maria Jartovska consideră că noul minister este un media-monstru, care are dreptul să controleze activitatea presei din ţară. Astfel, în Ucraina a apărut un centru de contrapropagandă, dar şi un regulator informaţional, care poate să se transforme într-un media-dictator intern. Din păcate, Iuri Steţ, ca şi susţinătorii săi, reproduc o veche confuzie terminologică, amalgamând, de fapt, informaţiile pentru străinătate (care ar putea crea imaginea Ucrainei ca stat) cu procesele mediatice interne, ale căror reglementare exagerată ar însemna limitarea libertăţii cuvântului.
Jurnaliştii din Ucraina cheamă autorităţile să lichideze „ministerul adevărului” – noţiune din romanul lui Orwell, „1984” – şi să ia în calcul opiniile comunităţii de experţi. În acest context, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor i-a solicitat Kievului să nu lupte cu propaganda rusă cu ajutorul unei propagande ucrainene. Meditând la rece, putem adăuga că neadevărul nu poate fi biruit cu ajutorul unui alt neadevăr. OSCE este, de asemenea, îngrijorată de crearea noului minister, iar uniunile de jurnalişti consideră că în cadrul constituirii societăţii civile în Ucraina nu este momentul oportun pentru crearea unui astfel de minister.
În afară de aceasta, ar trebui să menţionăm faptul că în componenţa Guvernului ucrainean funcţionează Comitetul de stat pentru audiovizual. Cui se va subordona acest comitet, va exista el oare şi de ce într-un stat sărac ca Ucraina există două instituţii pentru politică informaţională? La aceste întrebări este posibil că nu poate da răspuns nici domnul Steţ şi nici Preşedintele ţării. Timpul va arăta dacă va fi Ministerul Informaţiei un departament de contrapropagandă sau o instituţie a cenzurii şi „adevărului”.
Marin Gherman, politolog