O femeie în vârstă de 103 ani, din Statele Unite, a câștigat recent primul loc în cadrul unei competiţii de alergat pentru seniori. Cea mai vârstnică atletă din lume, supranumită „Uraganul“, a oferit câteva sfaturi despre cum se menţine în formă.
La 103 ani, Julia Hawkins, supranumită „Uraganul“, a obţinut locul întâi într-o cursă de alergat, fiind cea mai vârstnică femeie dintr-o competiţie din America, după ce a terminat traseul de 50 de metri garduri la National Senior Games din New Mexico.
Bătrânica obişnuieşte să participe la concursuri de acest gen. De această dată, chiar dacă nu şi-a depăşit recordul anterior de 39,62 de secunde, a trecut linia de finiș după 46 de secunde. În doar două zile, ea a luat startul pentru două curse diferite. Totodată, femeia a doborât în trecut şi un record mondial.