Teatrul Muzical Dramatic „Olga Kobyleanska» din Cernăuţi vă invită pe 20 iunie curent, ora 19.00, la comedia „Solomon cu fustă”, pusă în scenă cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naşterea Adei Rogovţeva, care va interpreta chiar rolul principal în această piesă scrisă de Ludmila Uliţka.
Ada Rogovţeva va împlini, de curând, 80 de ani de la naştere şi 58 ani de carieră. Aceasta înseamnă sute de oameni, seară de seară, la teatru; mii de oameni în sălile cinematografelor, milioane de oameni în faţa televizoarelor… Este una dintre actriţele teatrului post-sovietic şi ucrainean care a jucat alături de mari actori şi sub bagheta unor mari regizori, ceea ce înseamnă că extraordinara sa experienţă artistică o transmite o predă, ca pe o moştenire valoroasă, tinerilor actori alături de are joacă, cu generozitatea tipică marilor personalităţi. Ada Rogovţeva pune la dispoziţia sufletului nostru acest minunat har, talentul său, cu care a fost înzestrată, pentru a ne bucura, pentru a ne bine dispune, pentru a ne hrăni sufleteşte. Aşadar, când sărbătorim o excelenţă a teatrului şi a filmului, aşa cum este Ada Rogovţeva, avem, de fapt, prilejul să ne exprimăm gratitudinea pentru momentele pe care ni le oferă, cu fiecare rol interpretat!
Deci, rezervaţi bilete din timp pentru această seară, care, după cum promit organizatorii, va fi una specială, cu impresii de neuitat.