La Grădinița nr.28 din orașul Cernăuți a fost deschisă o grupă pentru copiii evrei. Preșcolarii vor studia limba ebraică, cultura și tradițiile poporului evreu, notează Cernivețikyi Promini.
La deschiderea grupei au asistat părinții preșcolarilor, liderii comunității evreiești din Cernăuți și autoritățile locale.
În cadrul instituției care fusese recent renovată, vor funcționa două grupe: pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2-4 ani și 5-6 ani.
Reamintim comunitatea românească din Cernăuți a cerut în repetate rânduri ca în centrul regional să fie deschisă o grădiniță pur românească, deoarece o singură grupă românească există la Grădinița ucraineană nr. 10, ceea ce nu este suficient pentru satisfacerea necesităților educaționale ale copiilor de etnie română din capitala Bucovinei.