Toamna este un anotimp plin de culoare și de buna voie. În acest anotimp totul este colorat parcă ar fi un curcubeu care a căzut din cer pe pământ.
În acest context, sâmbătă, 27 octombrie 2018, cu începerea de la ora 15.00, în incinta căminului cultural din Mahala, va avea loc Festivalul internațional „Toamna aurie” 2018.
La eveniment sunt așteptați zeci de artiști din țară dar și din străinătate, inclusiv artiștii Casei de Cultură din Mahala, Ansamblul „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc, România și Ansamblul „Mugurelul” din Pătrăuții de Jos.